joi, 29 iulie 2010

STATUIE A MAICII DOMNULUI CU COARNE!

O statuie a Maicii Domnului cu coarne (si pruncul Isus are coarne), se gaseste in capela Portinari in Sant'Eustargi la Milano. Povesteste legenda ca, diavolul, in timp ce Sf. Petru celebra Sf. Liturghie, a luat infatisarea Sfintei Fecioare Maria, urcand pe altar. Sf. Petru si-a dat seama ca diavolul, in graba de a se travesti, uitase sa ascunda cu valul coarnele pe care le avea, si l-a alungat: asa se explica de ce Maica Domnului acolo are coarne (si copilul din brate are cornite). 

SARBATORI CIUDATE IN CINSTEA MAICII DOMNULUI

Sf. Fecioara Maria a gainilor
In prima duminica dupa Pasti, in localitatea Pagani (Salerno) are loc procesiunea in cinstea Sf. Fecioare Maria a gainilor. Aceasta sarbatoare ciudata se reface la o legenda: o icoana a Maicii Domnului a fost ascunsa intr-o groapa pentru a o sustrage de la furia iconoclastilor (cei care erau impotriva icoanelor). Mai tarziu a fost gasita datorita unor gaini care au scormonit in locul in care fusese ascunsa icoana. In realitate exista marturii ca, deja in secolul al VII-lea, locuitorii din satul Pagani, ofereau gaini ca devotiune fata de Maica Domnului. Pentru mai multe informatii: http://www.comune.pagani.sa.it/eventi/festa_madonna_delle_galline.asp?level=./eventi/festa_madonna_galline

O alta sarbatoare ciudata
Sf. Fecioara Maria a confuziei

De la sfinti adunate, si'n-apoi la lume date!: 29 IULIE: SFINTII MARTA, MARIA SI LAZAR DIN BETANIA

De la sfinti adunate, si'n-apoi la lume date!: 29 IULIE: SFINTII MARTA, MARIA SI LAZAR DIN BETANIA

AVVA PAMBO, VOCEA TACERII!

Avva Teofil, arhiepiscopul Alexandriei intr-una din zile a mers la Sketis. Fratii care erau adunati impreuna cu avva Pambo, i-au spus acestuia: spune-i ceva arhiepiscopului, pentru ca el sa poata pleca edificat. Avva Pambo a raspuns: Daca nu este edificat de tacerea mea, nici de cuvintele mele nu va fi edificat.

NOI CE DIN MILA SFANTULUI, UMBRA FACEM PAMANTULUI...

Rugaciune

Craiasa, alegandu-te
Ingenunchem, rugandu-te:
Inalta-ne, ne mantuie
Din valul ce ne bantuie;
Fii scut de intarire
Si zid de mantuire,
Privirea-ti adorata,
Asupra-ne coboara,
O, Maica Preacurata,
Si pururea Fecioara,
Marie!

Noi ce din mila Sfantului,
Umbra facem pamantului,
Rugamu-ne-ndurarilor,
Luceafarului marilor;
Asculta-a noastre plangeri,
Regina peste ingeri,
Din neguri te arata,
Lumina dulce, clara,
O, Maica preacurata
Si pururea, Fecioara,
Marie!
(Mihai Eminescu)

29 IULIE: SFINTII MARTA, MARIA SI LAZAR DIN BETANIA

Lazar din Betania, in Iudeea, fratele surorilor Marta si Maria datoreaza prieteniei cu Isus nu numai minunea invierii sale dar si cultul cu care Biserica l-a invrednicit inca din primul secol. In casa lui plina de ospitalitate, la trei mile de Ierusalim, Isus petrecea scurte pauze de odihna, confortat de atentia Martei si a Mariei si de stapanul casei. In amintirea acestei predilectii a Mantuitorului, in fiecare an crestinii din Ierusalim in vigilia Duminicii Floriilor mergeau in procesiune la Betania, iar pe mormantul lui Lazar diaconul proclama evanghelia dupa Ioan care nareaza cu multe amanunte invierea lui Lazar. Mai tarziu, pelerinii din Evul mediu ne informeaza ca langa mormantul lui Lazar a fost construitè o manastire. Lazar a avut si privilegiul sa aiba doua morminte, dat fiind faptul ca a murit de doua ori.
Primul mormant a ramas gol pentru ca traditia considera ca Lazar a ajuns in Cipru unde a fost ales episcop, unde a si murit. Vechi fresce descoperite in Ciprun par sa confirme aceasta traditie.
O alta traditie spune ca Lazar impreuna cu cele doua surori ar fi fost pusi intr-o barca fara vasle iar vanturile i-ar fi dus pana la Provenza. Ales episcop de Marsiglia, Lazar ar fi fost martirizat in epoca domniei lui Nero.
Ss. Lazar, Marta si Maria, rugati-va pentru noi!