sâmbătă, 23 octombrie 2010

LA POARTA RAIULUI

Un om ajunse la porţile cerului. Sfântul Petru îl privi cu compătimire, apoi îi spuse:


- aici nu poţi intra… ai spus prea multe minciuni!

- Hai, sfinte Petre, zise omul, tu ştii cum este în viaţă! Doar ai fost şi tu pescar!

ÎN CÂT TIMP SE ÎMBRACĂ FEMEILE

Charles era nerăbdător, aşa că alergă la capătul scărilor, şi strigă către soţia sa, care se îmbrăca în dormitorul de la etaj:


„Grăbeşte-te! Întârziem!”

„Termină!” strigă către el soţia sa. „De-o oră îţi tot spun că-s gata într-un minut! Nu înţelegi?”

SCUZE JUSTIFICATE

O fetiţă a întârziat la joacă peste ora la care mama ei îi spusese să fie acasă. Când a ajuns acasă, mama a certat-o şi i-a cerut un motiv bun ca să justifice întârzierea. Fetiţa i-a spus că o colegă de joacă şi-a rupt în două păpuşa, aşa că ea a ajutat-o să o repare.

- Şi ai reparat-o?
- Nu, a răspuns fetiţa, dar am stat lângă ea şi am plâns împreună.

Sunt anumite stricăciuni în lume, pe care nu le putem repara, dar măcar putem plânge alături de cei ce plâng. Dacă asta este tot ceea ce putem face, atunci asta este de ajuns!

INTEROGATORIU

Un poliţist interoga doi suspecţi şi-l întrebă pe primul:


- Unde zici locuieşti?

- Domnule poliţist, eu nu am o adresă permanentă

- Dar tu – îl întrebă pe al doilea?

- Eu sunt vecin cu prietenul meu de aici.

MUNCA LA ROMÂNI

FĂRĂ CUVINTE....

Comentariu interesant la Matei 22,11-14

 Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii; şi a zărit acolo pe un om, care nu era îmbrăcat în haina de nuntă. „Prietene” i-a zis el „cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?” Omul acela a amuţit. Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: „Legaţi-i mâinile şi picioarele, şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară; acolo va fi plânsul şi scrîşnirea dinţilor. Căci mulţi Sunt chemaţi, dar puţini Sunt aleşi.”


Nu ni se spune de ce nu avea omul acesta haină de nuntă. Nu a avut timp să-şi schimbe hainele? A ajuns prea târziu? De ce să se fi făcut efortul pentru a-l invita, ca apoi să fie scos afară!?

Unii spun că hainele erau oferite nuntaşilor la intrarea în sala ceremoniei. Adică, nu puteai veni cu hainele tale, ci trebuia să ai neaparat hainele puse la dispoziţie de cel ce a făcut invitaţia. Cumva asta se potriveşte cu mântuirea: nu poţi veni la mântuire cu faptele tale, ci trebuie să îmbraci faptele lui Christos pentru tine: moartea şi învierea Sa. Tu poţi doar crede, altceva nu poţi face pentru mântuirea ta. Neprihănirea lui Christos îţi este imputată, iar păcatele tale împreună cu faptele tale cele mai frumoase şi mai bune sunt puse asupra Lui, şi răstignite în trupul Său.

Dacă e adevărat că omului i s-a oferit o haină şi el nu a vurt s-o îmbrace, atunci înţelegem că refuzul său este deosebit de grav. Privită prin prisma „justiţiei” omeneşti (nu ştiu de unde s-au mai scos şi părerile că oamenii ar avea… dreptate! Dar, mă rog, să mergem înainte cu gândul acesta!) pedeapsa pentru refuzul de a îmbrăca haina oferită de gazdă pare disproportionat de crudă. Darea afară pentru atâta lucru? Pentru nerespectarea unui cod al îmbrăcămintei? (Aici unii cititori în special pentecostali ciulesc urechile pentru ascultarea unei evanghelii textile, cu care ei sunt atât de obişnuiţi încă prin bisericile lor!). Domnilor şi doamnelor, nu-i vorba de fuste şi bluze, ci-i vorba de neprihănire.

Unii încă se mai luptă, prin mai toate bisericile creştine să producă o neprihănire proprie salvatoare. De ce nu se satură ei de încercarea fără rost? Nu au aflat încă că e imposibilă găsirea unei poţiuni care să ducă la tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte? Nu ştiu că perpetuum mobile e imposibil? Şi că nu se ajunge la Dumnezeu prin neprihănirea proprie? Lăsaţi la uşă propriile haine şi îmbrăcaţi-vă în Christos! Altfel, va fi vai de voi! Şi de noi, desigur, dacă facem la fel!

Unii au refuzat invitaţia şi şi-au bătut joc de cel ce a făcut-o, stând la treburile lor. Omul acesta îşi bătea joc de invitaţie făcând de capul lui în sala de banchet. Paradoxal: să vii, să participi, şi totuşi să-i dai cu tifla lui Dumnezeu! Să participi în termenii tăi!

De la Dietrich Bonhoeffer ne-a rămas celebrul adevăr că harul e gratuit dar nu-i ieftin. (Un alt adevăr descoperit de Bonhoeffer în SUA, la şcolile teologice de aici, dar care cred că între timp s-a schimbat, a fost că „aici nu există teologie!” Desigur, în comparaţie cu şcoala germană de teologie…). Cei ce-s afară îl desconsideră pe Dumnezeu refuzându-L. Cei ce-s înăuntru îl desconsideră nebăgându-I în seamă regulile. „Hai aşa cum eşti” li s-a spus… dar nu au fost învăţaţi că nu pot rămâne aşa cum sunt! Dacă te-ai aşezat deja la masa Domnului (nu la Cina Domnului mă gândesc), nu poţi sta aici aşa cum vrei. Dacă ai început să îmbuci din harul lui Dumnezeu, vezi să nu-ţi rămână între dinţi când e vorba de ascultarea de care trebuie să dai dovadă!

Neam de neamul meu au fost credincioşi. Adică, atât cât pot pătrunde cu memoria în trecut. Bunicii şi tata au fost păstori. Şi de aceea m-am obişnuit să cred că mântuirea şi chemarea lui Dumnezeu sunt nişte drepturi, nu nişte privilegii extraordinare, privilegii de care peste 95% din omenire nu au parte şi se duc în iad. Mi-a trebuit un timp să înţeleg că nu pot trata cu uşurinţă chemarea lui Dumnezeu. Că El m-a ales din veşnicie, că a făcut un plan cu privire la mine, ca Isus să moară pentru mine şi să mă mântuiască, pentru a putea sta cu Dumnezeu şi cu Avraam, Isaac şi Iacov la masă.

De aceea nu-mi pot permite să rămân aşa cum sunt. Îmbrăcarea neprihănirii lui Isus trebuie să ducă prin aceeaşi lucrare constantă a Domnului, împreună cu Duhul şi Cuvântul, la sfinţire. Şi trebuie să fie harnic în acceptarea în continuu a ceea ce-mi oferă Dumnezeu.

Când văd blazaţii de prin adunările noastre mi se face greaţă! Ei se comportă ca şi cum i-ar face un serviciu lui Dumnezeu că-s acolo. Ca şi cum Dumnezeu nu ar putea fără ei! Lipsiţi de bucuria mântuirii, plini de acreala religiozităţii, fără viaţă şi fără vibraţia Duhului în ei. Între timp, prin alte continente, invitaţia lui Dumnezeu e acceptată cu bucurie şi oamenii vin şi umplu sala banchetului. În curând se va închise uşa şi gazda îşi va cerceta petrecăreţii. A cui haină o porţi? Eşti ales?

BANC CU UN HOȚ

Judecătorul: Ai tâlhărit vreodată vreun tren?


Acuzatul: da, când şi când

Judecătorul: Şi unde anume ai atacat trenurile?

Acuzatul: Ici-colo

Judecătorul: Şi ce fel de lucruri ai luat de la pasageri?

Acuzatul: ei, una-alta

Judecătorul: Şerifule, bagă la închisoare pe omul acesta!

Acuzatul: Hei! Dar când voi fi eliberat!?

Judecătorul: Mai devreme sau mai târziu!

UN COPIL A ÎNGHIȚIT UN BĂNUȚ...

Un băieţel înghiţi o monedă care i se oprin în gât. Disperată, mama lui strigă după ajutor. Un bărbat se opri lângă cei doi, îi dădu una băieţelului în spate iar acesta scuipă moneda pe trotuar.


„Domnule doctor! Vă mulţumesc! spuse femeia plină de recunoştinţă.

„Nu sunt doctor – răspunse bărbatul – sunt de la serviciul de colectare a taxelor!

VREMURILE BUNE DIN TIMPUL COMUNISMULUI

Cele 7 minuni ale comunismului :


1. Toţi aveau de lucru

2. Deşi toţi aveau de lucru, nimeni nu muncea

3. Deşi nimeni nu muncea, planul se făcea

4. Deşi planul se făcea, nimic nu se găsea

5. Deşi nimic nu se găsea, toţi aveau

6. Deşi aveau, toţi furau

7. Desi toţi furau… nimic nu lipsea !

DOI PUIȘORI LA TACLALE

Doi pui stau de vorbă:


- Piu – zice primul pui

- Piu – răspunde al doilea.

- Piu – zice iarăşi primul pui

- Piu – răspunde al doilea

- Piu, piu – zice primul pui

- Te rog nu schimba subiectul! – zice al doilea.

DECLARAȚIA DE AVERE A UNUI PENSIONAR DIN ROMÂNIA

Am argint în păr,


Aur în dinţi,

Pietre la rinichi

Zahăr în sânge,

Plumb în picioare,

Fier în articulaţii

Şi o sursa inepuzabila de gaze naturale.

GRIJA CELOR CARE MERG LA BISERICĂ FAȚĂ DE CEI CARE NU MERG

Pentru ca duminică să facem posibil ca toţi membri să vină la biserică, noi anunţăm o nouă iniţiativă, sub lozinca: Duminica fără scuze. Astfel,


•În holul bisericii vom pune canapele pentru ca cei ce susţin că „duminica e singura lor zi de odihnă” să se poată odihni.

•Pentru cei ce spun că băncile noastre sunt prea tari, vom avea o secţiune de bănci înlocuită cu cele mai confortabile fotolii posibile, cu masaj mecanic şi caloric la spate.

•Pentru cei cărora li se pare că s-ar putea surpa acoperişul dacă ar veni la adunare, vom pune la dispoziţie căşti speciale de protecţie

•Pentru cei ce susţin că numai duminica pot găti mâncarea, vom avea oale cu supe şi mâncare gătită la pachet.

•Pentru cei ce se îmbolnăvesc mereu chiar în ziua de duminica, vom angaja doctori şi surori medicale.

•Pentru cei ce merg la biserică doar la Paşti şi la Crăciun, sancturaul va fi decorat atât cu decoraţii de Crăciun (pom de crăciun, culori verzi, albe şi roşii, moşi crăciuni, beculeţe şi ciorapi, etc) cât şi cu decoraţii de Paşte (iepuraşi de pluş şi de ciocolată, ouă vopsite, etc) ca ei să se simtă la sărbătoarea preferată.

DESPRE CONȘTIINȚĂ ȘI LEGEA MORALĂ: SF. IOAN GURĂ DE AUR

Alcătuind pe om, dintru început, Dumnezeu a aşezat în el legea firească.

Ce este aceea lege firească? Dumnezeu ne-a înzestrat cu conştiinţa; a făcut aşa, fără să ne înveţe să avem cunoaşterea a ceea ce-i bine şi a ceea ce este rău.

N-avem nevoie să învăţăm că destrăbălarea este o stricăciune şi cumpătarea o virtute – ştim aceasta de totdeauna. Şi ca să ne arate că avem din totdeauna o asemenea cunoaştere, legiuitorul când -a dat după aceea legile, a zis “Să nu ucizi”, fără să adauge: “că uciderea este o crimă…” Ci a zis numai atât: “Să nu ucizi…” A pus numai oprelişte păcatului, fără să arate care-i cuprinderea lui. De ce, dar, la învăţământul “Să nu ucizi” n-a adăugat “căci uciderea este o crimă”? Fiindcă el ştie mai dinainte că noi avem cunoaşterea pe care ne-a dat-o conştiinţa – şi că El îşi spune cuvântul unor oameni cu mintea limpede şi ştiutori. Când ne dă alte îndrumări pe care conştiinţa încă nu ni le-a făcut cunoscute, nu se mărgineşte să pună numai opreliştea, ci adaugă şi de ce. Hotărând asupra sabatului, după ce zice: “A şaptea zi nu veţi face nici o lucrare…”, ne dă şi temeiul pentru care trebuie să stăm nelucrători. Care-i acest temei? “Pentru că în ziua a şaptea Dumnezeu s-a odihnit după toate lucrările ce a săvârşit” – şi aiurea: “Pentru că aţi robit în ţara Egiptului!”

Spuneţi-mi, dar, pentru ce, cu privire la sabat, a adăugat temeiul opreliştei, şi n-a grăit nimic când a fost vorba de ucidere? Pentru că, la întâmplarea dintâi, nu era vorba de un învăţământ din cele dintr-un început, care ne-a fost descoperit de conştiinţă, ci de un învăţământ de mâna a doua, pentru un interes mai lăturalnic şi mai trecător, care, mai apoi, a fost şi lepădat. Dar porunci ca acestea: “Să nu ucizi, să nu fii desfrânat, să nu furi…” stau ca nişte străji ale vieţii noastre. De aceea Domnul nu le îndreptăţeşte şi nici nu ni le învaţă, ci numai ni le pune ca nişte oprelişti.

Dar grecii (adică neamurile) nu îngăduiesc asemenea temeiuri. Să ne întoarcem, aşadar, către ei. Care le sunt temeiurile? Dacă ar fi să-i crezi, zic că nu se află în conştiinţa noastră nici o lege pe care s-o cunoaştem, fără să o fi învăţat şi că Dumnezeu n-a pus nimic din acestea în firea noastră. Atunci, de unde se trag legile pe care legiuitorii lor le-au făcut cu privire la căsătorie, la ucidere, la testamente, asupra îndatoririi de a nu te pofti nimic din ce nu este al nostru şi asupra multor altele de acestea? Poate că legiuitorii de azi au învăţat acestea de la cei vechi, aceştia de la înaintaşii lor – şi aceşti înaintaşi de la cei încă de mai înainte. Dar aceştia, la obârşie şi înaintea tuturor, de la cine, oare, au învăţat? Nu aşa că din conştiinţa lor?…

Despre cei ce cred ca le cunosc pe toate: SF. IOAN GURĂ DE AUR

A crede ca stii nu înseamna totdeauna întelepciune, ba se întâmpla sa fie chiar prostie. Spuneti-mi: Dintre doi oameni, din care unul ar pretinde ca poate masura vazduhul de la cer la pamânt cu sfoara, în vreme ce altul ar râde si-ar zice ca nu-i în stare a face aceasta – care din acestia doi ne-ar face sa râdem?


Omul care pretinde a sti sau cel care se marturiseste nestiutor. Fara îndoiala, cel dintâi. La întâmplarea aceasta, necunoscatorul este mai întelept decât cel ce se crede încarcat de stiinta. De ce?

Pentru ca presupusa stiinta nu-i decât o necunoastere mai mare. Cel ce se marturiseste nestiutor stie, cel putin, ceva. Ce anume? Ca sunt unele lucruri pe care mintea omeneasca nu le poate sti; si aceasta nu-i putin lucru. Dimpotriva, cel care – de-ar fi sa-l crezi – zice ca ar sti mult, înca mai nestiutor decât altul este cu privire la ceea ce spune ca stie – si asta îl face sa fie si de rusine.

Sa ne lasam, asadar, de asemenea cercetari – si sa ne marginim a aduce laude lui Dumnezeu pentru toate. “De aceea – zice apostolul – aduceti multumiri pentru tot”. Iata faptele unei slugi recunoscatoare, întelepte si destepte; a te purta altfel, este fapta unui vorbaret, a unui trândav, a unui nerusinat.

Cel ce mult vorbeste, nimic nu face, ci cel ce munceste mult nu vorbeste niciodata fara rost.