vineri, 11 martie 2011

TESTAMENTUL SPIRITUAL AL LUI SHAHBAZ BHATTI, MINISTRUL PAKISTANEZ PENTRU MINORITĂȚI RELIGIOASE

Mi s-au propus funcții înalte în guvern și mi s-a cerut să abandonez bătălia mea, dar eu am refuzat totdeauna, chiar cu riscul vieții mele. Răspunsul meu a fost totdeauna același: Nu, eu vreau să-l slujesc pe Isus în calitate de om comun.
Această credință mă face fericit. Nu vreau popularitate, nu vreau poziții de putere. Vreau numai un loc la picioarele lui Isus. Vreau ca viața mea, caracterul meu, acțiunile mele să vorbească despre mine și să spună că îl urmez pe Isus Cristos. Această dorință este atât de puternică în mine încât m-aș considera privilegiat în cazul în care – în această încercare a mea și în această bătălie pentru a-i ajuta pe cei nevoiași, săracii, creștinii persecutați din Pakistan – Isus ar voi să accepte sacrificiul vieții mele. Vreau să trăiesc pentru Cristos și pentru El vreau să mor. Nu mi-e frică de nimic în această țară.

De multe ori extremiștii au încercat să mă ucidă și să mă închidă în pușcărie; m-au amenințat, persecutat și au terorizat familia mea. Extremiștii, acum câțiva ani, au cerut chiar părinților mei, mamei și tatălui meu, să mă convingă să nu mai continui misiunea mea în favoarea creștinilor și a celor nevoiași, altfel m-ar fi ucis. Dar tatăl meu m-a încurajat totdeauna. Eu spun că, până voi fi în viață, până la ultima suflare, voi continua să-l slujesc pe Isus și această săracă, suferință umanitate, creștinii, nevoiașii, săracii.

Vrea să vă spun că aflu multă inspirație în Sf. Scriptură și în viața lui Isus Cristos, cu cât citesc mai mult Noul și Vechiul Testament, versetele Bibliei și Cuvântul Domnului cu atât se întăresc puterea și determinarea mea. Când reflectez asupra faptului că Isus Cristos a jertfit totul, că Dumnezeu l-a trimis pe însușii Fiul său pentru răscumpărarea și mântuirea noastră, mă întreb cum aș putea să urc și eu drumul Calvarului. Domnul nostru a spus: „Vino cu mine, ia-ți crucea și urmează-mă”. Fragmentele din Biblie pe care le iubesc mai mult recită: „Mi-a fost foame și mi-ați dat să mănânc, mi-a fost sete și mi-ați dat să beau, eram străin și m-ați primit, gol și m-ați îmbrăcat, bolnav și m-ați vizitat, închis și ați venit să mă vizitați”. Astfel, atunci când văd lume săracă și nevoiașă, gândesc că sub înfățișarea lor este Isus cel care îmi vine în întâmpinare.

Pentru aceasta încerc totdeauna să fiu de ajutor, împreună cu colegii mei, să duc asistență celor nevoiași, celor înfometați, celor însetați.

Traducere de: pr. Pătrașcu Damian