sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Decalogul dragostei conjugale și familiare

1)     Respectă persoana celuilalt ca un mister.

2)    Încearcă să înțelegi totdeauna motivele celuilalt.

3)    Ia totdeauna inițiativa în a ierta și în a dărui.

4)    Nu aștepta să fie celălalt care face primul pas.

5)    Fii totdeauna transparent cu celălalt și mulțumește-i pentru transparența lui cu tine.

6)     Să știi să asculți totdeauna pe celălalt, fără a căuta alibi pentru a te închide în tine.

7)    Respectă copii tăi ca persoane libere.

8)   Oferă copiilor tăi motive de viață și de speranță, împreună cu soțul/soția ta.

9)    Lasă-te pus în discuție de așteptările copiilor tăi.

10)   Cere-i în fiecare zi lui Dumnezeu o dragoste mai mare și caută să fii pentru celălalt și pentru copii dar și mărturie.

(Mons. Bruno Forte)




A-i vicia pe săraci

Odată, la o conferință în orașul Bangalore, o soră s-a ridicat și mi-a spus: Dumneavoastră, Maică Tereza, obișnuiți rău pe cei săraci, comportându-vă astfel. Voia să zică: Slujindu-i în mod gratuit. Într-adevăr, al patrulea vot al nostru ne obligă să facem acest lucru. Ai dreptate, dar nu este nimeni care să ne obișnuiască așa rău ca Dumnezeu, care ne dă totul gratuit și nu trebuie să plătim niciodată nimic. Nu vom putea plăti niciodată Sângele prețios pe care Fiul Său l-a vărsat pentru noi. Apoi am adăugat: Există în lume multe Congregații care viciază bogații. Este bine să existe măcar o Congregație pentru a-i vicia și pe cei săraci.                                                                                                          
                                                                                                                                 (Sf. Tereza de Calcutta)

Primăvara începe cu prima floare


Primăvara începe cu prima floare,

Ziua cu prima licărire,

Noaptea cu prima stea,

Cascada cu prima picătură,

Focul cu prima scânteie,

Dragostea cu primul vis.


Speranța este chipul lui Dumnezeu,

Care se descoperă din clipă în clipă,

După chipul disperărilor noastre

Pentru că toate speranțele,

Chiar și cele mai slabe și fragile,

Chiar și visurile și iluziile,

Aparțin speranței


Un nimic ajunge să facă să bată inima,

Așa cum un nimic poate s-o oprească.

Iar dacă un nimic ne poate opri pe marginea prăpastiei,

Speranța face proprie acest nimic;

Se întrupează, ia chipul și vocea nimicului.


Speranța vede spicul

Atunci când ochii mei de carne

Nu văd decât sămânța care putrezește

(Don Primo Mazzolari)


DUMNEZEU ESTE TOTDEAUNA NOU


Dumnezeu este totdeauna nou, opera lui este totdeauna nouă. Noutatea lumii este fiecare viață care se naște, noutatea lumii este fiecare moarte. Absoluta noutate a întregii istorii este totdeauna perena înviere a lui Isus Cristos. Iar Iubirea este totdeauna nouă. Iubirea este creativitatea în act pe unda fanteziei lui Dumnezeu. Nu există nici un timp pentru iubire. Fiecare timp este făcut totdeauna pentru a iubi. Așa se spune despre plinătatea timpurilor.

                                                                                                                      (David Maria Turoldo)

NU TE ÎNCREDE...


Nu te încrede în oameni: trebuie să moară.

Nu te sprijini de copaci: trebuie să se usuce.

Nu te sprijini de ziduri: trebuie să cadă.

Sprijină-te de Dumnezeu, numai de Dumnezeu. El rămâne întotdeauna.

         (Sf. Francisc către Sf. Clara)

ASTĂZI AM MÂNCAT CU DUMNEZEU...

Odată, un băieţel bine educat din punct de vedere religios, avea dorinţa arzătoare să-L întâlnească pe Dumnezeu. Îşi închipuia că drumul până la El trebuie să fie lung. De aceea, şi-a pus în gentuţa cu care mergea la grădiniţă un pachet de biscuiţi şi o sticluţă cu suc. A plecat la drum şi, ajungând într-un parc, s-a aşezat pe o bancă. Pe bancă mai stătea o bătrânică ce se uita la porumbei. Băieţelul şi-a deschis gentuţa şi era gata să soarbă o înghiţitură de suc. În momentul acela însă, privind-o pe bătrânică, îşi dădu seama că e flămândă şi însetată. I-a oferit un biscuit. Bătrâna l-a acceptat cu bucurie şi i-a zâmbit. Zâmbetul bătrânei era atât de frumos, încât băieţelul a dorit să-l mai vadă o dată şi i-a dat şi sticluţa cu suc. Bătrânica i-a zâmbit şi mai frumos. Zâmbetul acesta băieţelul nu-l mai văzuse niciodată. Era încântat! Au stat acolo toată după-amiaza, mâncând şi zâmbind. Încet, încet, a venit seara. Amândoi trebuiau să se întoarcă acasă. După ce făcu câţiva paşi, băieţelul se întoarse şi o îmbrăţişă pe bătrânică. Ea, la rândul ei, îi dădu cel mai frumos zâmbet şi s-au despărţit. Când băieţelul a deschis uşa casei, mama a fost surprinsă de bucuria ce se citea pe faţa copilului. Acesta i-a spus entuziasmat: "Mamă, astăzi am mâncat cu Dumnezeu! Are cel mai frumos zâmbet din lume". Bătrânica, şi ea, era aşteptată cu îngrijorare de copii, care au întrebat-o: "Mamă, ce ai făcut de eşti atât de fericită? Am mâncat biscuiţi în parc cu Dumnezeu". Reiese limpede că dragostea este plină de bunătate.
Ne este tot mai limpede afirmaţia Sfântului Ioan Teologul că "Dumnezeu este Iubire" (I Ioan 4, 8).