Botezul copiilor nu a reprezentat niciodată un punct de
îndoială în istoria creştină. Cu toate acestea, prima referire patristică pe
care o avem în această privinţă apare de-abia la Sfântul Irineu de Lyon în
secolul al II-lea.
Cercetările moderne au revelat însă şi un aspect important al
Botezului copiilor, şi anume,
perioada lor de catehumenat. Chiar dacă
acest amănunt nu se mai regăseşte astăzi decât într-o formă liturgică
prescurtată care precedă administrarea Tainei Botezului, el merită o atenţie
sporită.
Mărturia Sfântului Irineu de Lyon
"Hristos sfinţeşte toate vârstele, avându-le pe toate întru
Sine. El a venit să îi mântuiască pe toţi prin Sine Însuşi, adică pe toţi cei
care, prin El, sunt renăscuţi [renascuntur] întru Dumnezeu - prunci,
copii, tineri, adulţi şi bătrâni. El a trecut prin toate vârstele, fiind Prunc
pentru prunci şi sfinţind astfel pruncii, Copil pentru copii, sfinţindu-i pe
aceştia şi oferindu-le un exemplu de pietate, dreptate şi supunere, Tânăr pentru
tineri, devenind un exemplu pentru ei şi sfinţindu-i întru Domnul şi, de
asemenea, Bătrân pentru cei care sunt în vârstă, astfel încât să fie un
învăţător desăvârşit pentru toţi" (Sfântul Irineu de Lyon, Împotriva
ereziilor, 2.22.4). Deşi cercetătorul american Everett Ferguson este aproape
convins că acest pasaj nu susţine neapărat Botezul copiilor, ci, mai degrabă,
ilustrează conceptul de recapitulare a întregii creaţii în Hristos, noi
considerăm că această renaştere de care se aminteşte în debutul
fragmentului nu poate fi alta decât cea oferită de Taina Botezului. De altfel,
Sfântul Irineu de Lyon dezvoltă această idee atunci când precizează că Hristos
devine un exemplu pentru fiecare om la orice vârstă ar fi acesta. Botezul nu
este menit să ofere o categorie statică a persoanei, ci imprimă un dinamism
interior care nu se încheie practic niciodată. Exemplul lui Hristos este unul
desăvârşit, către care trebuie să ne străduim continuu. Cu toate acestea,
exemplul lui Hristos nu poate fi urmat decât de cei care au renăscut în El prin
Taina Botezului. Această Taină este fundamentală pentru intrarea în comuniune cu
Dumnezeu. Everett Ferguson consideră însă că Sfântul Irineu de Lyon nu susţine o
botezare a copiilor, deoarece în alt pasaj din lucrarea sa Împotriva
ereziilor, el afirmă că un copil este oricum o fiinţă inocentă. Iată pasajul
în cauză: "Cei care sunt mântuiţi sunt cei care cred în Dumnezeu şi rodesc întru
iubirea Sa (...), precum şi copiii nevinovaţi care nu cunosc răul. Cine sunt cei
mântuiţi acum şi care primesc viaţa veşnică? Oare nu cei care L-au iubit pe
Dumnezeu, au crezut în promisiunile Lui şi au devenit "asemenea copiilor în
răutate" (1 Corinteni 14, 20)" (Împotriva ereziilor, 4.28.3). Ne
îndoim că acest pasaj reprezintă o contrazicere a celor afirmate anterior.
Faptul că un copil este perfect nevinovat şi nu a comis încă nici un păcat nu
conduce automat la concluzia că Botezul devine un fapt inutil pentru el. Dacă
acest lucru ar fi fost adevărat în perioada respectivă, cum mai putem explica
răspunsul extrem de prudent al Sfântului Grigorie de Nyssa, la doar 150 de ani
distanţă, cum că un copil care nu a apucat să fie botezat se află într-o zonă
oarecum "intermediară", dar nu chiar în rai? Este greu de crezut că Taina
Botezului putea să fie administrată mai târziu doar pentru că un copil nu avea
păcate de şters, deşi faptul că peste două veacuri, oamenii ajungeau să se
boteze tocmai pe patul de moarte, prelungind nefiresc catehumenatul propriu, ne
poate da de gândit. Din nefericire, lipsa unor pasaje care să ne ofere mai multe
detalii ne determină să încheiem această temă într-un mod puţin abrupt. Ce ar fi
însă dacă am considera că exista de fapt o perioadă de catehumenat chiar şi
pentru copii? Este acest fapt un lucru neplauzibil? Dacă da, atunci cum explicăm
existenţa primirii la catehumenat a copiilor inclusă încă în slujba liturgică a
Botezului şi care precedă imediat primirea Tainei? Au nevoie copiii de
catehumenat sau nu?
Catehumenatul copiilor
Deşi această expresie pare forţată, ea are totuşi un fundament
istoric profund. Având în vedere în special controversa donatistă din finalul
secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea, trebuie să remarcăm că, în
Apus cel puţin, părinţilor li se cerea să vină în cursul catehezelor din timpul
Postului Mare împreună cu copiii lor. Să-l lăsăm însă pe marele istoric Michel
Dujarier să ne introducă în acest obicei, astăzi dispărut aproape pretutindeni:
"Trebuie să accentuăm faptul că exista un fel de "catehumenat pentru copii".
Este interesant de semnalat că, până şi pentru prunci, celebrarea Botezului nu
consta într-o singură ceremonie liturgică. Practica celor şapte examinări ale
credinţei [care erau însoţite de cateheze, învăţarea Crezului şi a rugăciunii
domneşti, precum şi de exorcizări, n.n.] în timpul săptămânilor Postului
Mare s-a dezvoltat atunci când, alături de candidaţii adulţi, puteau fi
observaţi şi mulţi copii. Mărturia [Sfântului] Cezar de Arles, din secolul al
VI-lea, este irefutabilă. Adresându-se mamelor să îşi aducă pruncii la aceste
examinări, el le ruga efectiv să nu rateze celebrările [prebaptismale]. Acest
obicei reprezenta fără îndoială o tradiţie veche de botezare a adulţilor
împreună cu copiii lor. (...) Acest obicei avea marele avantaj de a permite de
asemenea părinţilor să participe la pregătirea Botezului copiilor lor. De vreme
ce părinţii "răspundeau" de copii lor, era normal să efectueze împreună
călătoria liturgică şi catehetică ce conducea la Botez" (M. Dujarier, A
History of the Catechumenate, Saliers, New York, 1979, p. 133). Astfel,
copiii treceau printr-un catehumenat, care consta în aceste "examinări". Ne
putem închipui că vârsta de botezare a fost într-o continuă scădere în primele
secole, ajungându-se în cele din urmă la situaţia în care un copil era botezat
chiar şi la câteva zile de la naştere. Însă, acolo unde exista cazul în care
copiii erau ceva mai mari, catehumenatul devenea o realitate, chiar dacă el
consta practic doar în câteva slujbe prebaptismale, petrecute în timpul Postului
Mare. Faptul cel mai interesant în această privinţă era că familia unui copil
era mult mai implicată în ceremonie. Exista posibilitatea ca şi adulţi rămaşi
păgâni să devină deschişi la eventualitatea Botezului sau măcar la ideea de a fi
catehumeni. Acest obicei ar putea fi reinstaurat, cel puţin în diaspora unde
copiii sunt adesea botezaţi destul de târziu. Dacă în vechime exista ideea că un
copil este nevinovat şi ar trebui botezat mai târziu, ceea ce, desigur, nu era
neapărat în regulă, având în vedere mortalitatea infantilă ridicată, astăzi
motivele invocate pentru întârzierea Botezului sunt în general puerile şi nu au
mare legătură cu credinţa sau cu ritualul în sine. Ne întoarcem puţin la una
dintre frazele Sfântului Irineu de Lyon amintite în debutul acestui material:
"Cei care sunt mântuiţi sunt cei care cred în Dumnezeu şi rodesc întru iubirea
Sa (...), precum şi copiii nevinovaţi care nu cunosc răul." Poate că trebuie să
privim Botezul copiilor mai mult ca o poartă spre Dumnezeu decât ca un scop în
sine care ne poate aduce beneficii financiare sau slavă din partea oaspeţilor.
Altfel le oferim un catehumenat inutil din care nu pot câştiga nimic
spiritual...
Autor: A. Agachi