miercuri, 14 decembrie 2011

Pruncușorul Isus, plinătatea gingășiei lui Dumnezeu față de oameni

Mai deunăzi am auzit o vorbă care zice: România este o țară foarte frumoasă, păcat că-i locuită de români. Eu aș parafraza această vorbă și spun așa: Creștinismul este o religie foarte frumoasă, păcat că-i locuit de creștini. Nu cred că este adevărată nici o iotă din afirmația de mai sus. De ce? Pentru că nici o religie nu a avut un Dumnezeu care s-a născut copil, așa cum numai un copil poate fi. Nici o religie nu are o sărbătoare a Crăciunului și așa frumoasă ca a noastră. Ba chiar aș spune că Dumnezeu, ca să fie într-adevăr Dumnezeu, numai copil poate să fie, pentru că numai copii se aseamănă cu Dumnezeu: construiesc castele mari și frumoase dintr-o mână de nisip, se bucură atunci când văd o floare frumoasă, râd cu gura până la urechi atunci când fac vreo ghidușie, știu să mulțumească oricui și pentru un zâmbet, iar sărutul dat de ei nu are egal în lume. Numai copiilor le plac poveștile și nu se satură niciodată să le asculte, așa cum nu se satură Dumnezeu de poveștile omului, care mai de care mai interesante. Cred că tocmai din aceste motive, și altele încă, Dumnezeu Tatăl l-a trimis în lume pe Cristos sub chip de copil, ca să înmoaie inimile oamenilor cu gingășia care izvorăște din privirea lui divină. Creștinismul nostru este frumos pentru că Dumnezeu nu a trimis un îngeraș care să ne aducă mântuirea promisă de veacuri, ci l-a trimis pe Fiul său sub chipul unui copilaș care are nevoie de toate, un copilaș care plânge și îi este foame, dar care are mai ales nevoie de dragoste din partea noastră. Cine ne putea aminti mai bine și mai frumos condiția noastră originară decât un copilaș? Cine ne putea aminti mai bine și mai repede că depindem unul de celălalt și toți împreună de Dumnezeu, decât numai un copilaș neajutorat? Creștinismul nostru este frumos pentru că Dumnezeul nostru este Frumosul, pentru că noi creștinii suntem frumoși în fața lui Dumnezeu chiar dacă ne mânjim toată ziua cu păcate. Nu sunt oare frumoși și simpatici copilașii care se mâzgălesc peste tot cu cariocile sau care sunt plini de praf ? Creștinismul este frumos, pentru că Dumnezeul nostru a binevoit să vină în mijlocul nostru pe când noi eram încă păcătoși, morocănoși și pretențioși, ca niște copii alintați: Isus vine în lume în miez de noapte, cu delicatețe, pentru ca, trezindu-ne să ne surprindă ochii cu darul luminii sale divine. Însă nu numai creștinismul este frumos, ci și creștinii care trăiesc în el, pentru că Frumosul face creștinii să fie frumoși. Sărbătoarea Nașterii lui Cristos Isus captează, electrizează, face tot omul mai bun, mai darnic, mai iertător, mai credincios. Ieslea pe care creștinii o pregătesc în biserici și în care-l așează pe Pruncușor este ca un tabernacol, un chivot preasfânt care atrage privirile tuturor. În noaptea sfântă se dezleagă limbile tuturor creștinilor și cu toții îngână colindele care au fermecat copilăria când, la fereștile consătenilor, încotoșmănați în hăinuțe calde și cu nasul înghețat răspândeau plini de bucurie Vestea cea Mare, milostivirea lui Dumnezeu care s-a făcut trup și a coborât între noi. Iată de ce-mi place religia creștină și ceea ce ea-mi propune. În brațele lui Dumnezeu, la sânul Maicii Domnului, mă simt nu numai în siguranță, dar am certitudinea bucuriei veșnice care mă așteaptă acolo sus. Iar când voi fi strâns din această lume vreau ca să fiu întâmpinat de Pruncul Isus, care să mă dezmierde cu mânuțele lui gingașe și fragede. Nașterea Pruncului Isus Om Dumnezeu să reamintească tuturor oamenilor de bunăvoință demnitatea la care am fost chemați, acea de a fi copii preaiubiți ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din voință omenească am fost renăscuți, ci din duh și apă am fost făcuți fii ai lui Dumnezeu; Nașterea Pruncușorului Isus să ne dezlege baierele inimii și a buzelor pentru a cânta împreună cu îngerii: Mărire întru cei de sus, și pace pe pământ oamenilor de bunăvoință. Și Cuvântul s-a făcut trup, și a locuit între noi…
Autor: Pr. Pătrașcu Damian
Articol publicat în Revista Mesagerul Sf. Anton

Evreul și musulmanul...

Ițic merge la spital și acolo vede un musulman rănit care avea nevoie de o transfuzie de sânge. Cuprins de milă, merge la rabin să-l întrebe dacă poate dona sânge unui musulman. Rabinul spune: sigur, Ițic, doar și el este om!
Merge Ițic și donează sânge. După ceva timp, primește din partea musulmanului o mașină și mult aur, ca mulțumire.
După un an, Ițic merge din nou pe la spital și acolo îl vede pe același musulman rănit care avea nevoie de o transfuzie de sânge. Cuprins de milă, merge la rabin să-l întrebe dacă poate dona sânge unui musulman. Rabinul spune: sigur, Ițic, doar și el este om!
Merge Ițic și donează sânge. După ceva timp, primește din partea musulmanului o sticlă de vin, drept mulțumire.
După încă un an, Ițic merge din nou pe la spital și acolo îl vede pe același musulman rănit care avea nevoie de o transfuzie de sânge. Cuprins de milă, merge la rabin să-l întrebe dacă poate dona sânge unui musulman. Rabinul spune: sigur, Ițic, doar și el este om!
Merge Ițic și donează sânge. După ceva timp, primește din partea musulmanului o felicitare, drept mulțumire.
Ițic, scandalizat, merge la rabin și-l întreabă: Dragă rabine, de ce a fost atât de avar musulmanul cu mine, ultima dată.
La care rabinul: Ițic, nu uita că acum în trupul musulmanului curge sânge de evreu!