duminică, 25 decembrie 2011

O tradiție ilustră și puțin cunoscută

BOLOGNA, sâmbătă, 24 decembrie 2011 (ZENIT.org).- Presepiul are o tradiție lungă și fericită: cu orașele Genova și Napoli, Bologna a fost un calificat centru de producție a presepiilor, oraș în care mulți artiști s-au cimentat prin producerea de statuete.

Dar cu s-a născut presepiul? Ce au în comun marile opere ca de exemplu Adorația Magilor a lui Benozzi Gozzoli și presepiul? Este vorba în toate cazurile de reprezentări ale nașterii lui Isus, și ale persoanelor care i-au fost alături în primele momente ale vieții, sau ale cellor care l-au refuzat.

Presepiul prezintă, însă, caracteristica de a fi alcătuit din mici statui, „figurine”, care fac scena presepială foarte asemănătoare cu scenele teatrale: iar aceasta este consecința faptului că presepiul domestic se naște tocmai din sacrele reprezentări care se dezvoltaseră în cadrul liturgiei în secolele X-XI. Textele ofiicilor liturgice fuseseră încet încet ampliate prin interpolări de fragmente care făcuseră din acest eveniment o scenă asemănătoare cu cele teatrale, în care se trăia pe viu vestea dată de îngeri păstorilor, vizita Magilor, apariția stelei, etc.

 Această reprezentare devenea tot mai bogată și mai complxă, cu păstori intrând în biserică cu animale, totul asumând un ton prea teatral și puțin liturgic, sosind astfel ordinul de a nu mai face aceste reprezentări în biserici. În această atmosferă s-a inserat Sf. Francisc care, odată întors din Țara Sfântă, arzând de dorința de a vedea cu propri ochi nașterea Mântuitorului, a cerut și a obținut permisiunea de a face ceva asemănător unei sacre reprezentări în noaptea Crăciunului a anului 1223. Așa cum este cunoscut, liturghia de Crăciun la care Sf. Francisc a predicat a fost îmbucurată de o minune: în iesle a apărut Pruncul Isus, dormind, iar Francisc l-a luat în brațe, și l-a trezit cu săruturile sale, așa cum putem vedea și astăzi afrescat în stâncă la grota din Greccio.

 De atunci și până astăzi, sacrele reprezentări au fost făcute proprie de către franciscani (Francisc a murit în anul 1226). Presepiul s-a răspândit foarte repede: deseori, o statuie ținea locul Mariei: figură tăcută, și de care nimeni nu se simțea nedemn. 

Cu trecerea timpului s-au adăugat alte statui, și foarte repede s-a ajuns la sacra reprezentare făcută numai din statui, care constituie presepiul nostru: cu siguranță nu se făcea în fiecare casă. Ea era vizitată în bisericile numite „ad praesepe”.

 Autor: Gioia Lanzi

Cine erau magii de la Răsărit?

Cu ceva timp înainte de Crăciun a apărut pe cer o stea foarte luminoasă. Pentru popoarele orientale acesta era semnul naşterii unei mari personalităţi sau a unui monarh. Aşa se face că şi „magii de la Răsărit”, observând pe cer semnul, au pornit în căutarea regelui.

Dar, cine au fost, de fapt, „magii de la Răsărit”? Singura referinţă din Noul Testament este începutul Evangheliei după Matei. Dar evanghelistul consemnează închinarea magilor de la Răsărit, fără a ne lămuri nici asupra ţării lor de origine şi nici asupra numărului lor.

Primii scriitori bisericeşti credeau că magii veneau dintr-o singură regiune. Cei mai mulţi considerau că erau perşi. Nu există, însă, nici o tradiţie unanimă asupra a ceea ce însemnă “la Răsărit”.

Dacă erau din Persia, atunci magii au trecut prin deşertul sirian, ce se întinde între Eufrat şi Siria, trecând prin Alep, călătorind spre Damasc şi, spre sud, pe calea spre Mecca, păstrând Marea Galileii şi Iordanul spre vest, până au trecut pe lângă Ierihon. Din Persia, de unde se presupune ca ar fi venit, şi până la Bethleem este o distanta de aproximativ 1000-1200 mile.

Despre cei trei magi vorbesc, însă, numeroasele tradiţii ale popoarelor creştine şi cercetătorii mai noi. Chiar dacă au fost doar trei magi sau mai mulţi, gestul căutării lor şi darurile pe care le-au adus la ieslea în care S-a născut Mântuitorul sunt simboluri ale reverenţei pe care lumea întreagă a adus-o naşterii lui Hristos. 

Întruparea Cuvântului în omiliile Sfinţilor Părinţi

Naşterea lui Hristos este începutul mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac, a unirii desăvârşite a divinului cu umanul. Întruparea Cuvântului reprezintă pogorârea lui Dumnezeu-Cuvântul la creatura căzută în păcat, pentru facerea din nou a omului zidit după chipul lui Dumnezeu. Totodată, Naşterea lui Hristos din Fecioară rămâne darul cunoştinţei celei mai presus de fire făcut omului, fiindcă niciodată în istorie Dumnezeu nu a stat atât de aproape de oameni, vieţuind printre ei, mâncând, bând împreună cu ei, luând asupra Sa firea omenească cu tot noianul de păcate săvârşite de omenire. Sfinţii Părinţi, în cuvântările lor la praznicul Naşterii Domnului, dezvoltă magistral ideile de mai sus.

În Comentariul la Evanghelia după Matei al Sfântului Ioan Gură de Aur, autorul vorbeşte despre cele două naşteri ale Fiului lui Dumnezeu întrupat, prima dinainte de timp, din Tatăl, iar cea de a doua, din Fecioara Maria, în timpul împăratului Quirinius. În Pruncul Iisus sunt strâns legate aceste două naşteri, una dumnezeiască, din veşnicie, din Cer, nevăzută, şi alta de pe pământ, de jos, care a avut nenumăraţi martori. Cea de-a doua naştere nu este mai puţin importantă decât prima, ci neobişnuită, plină de spaimă şi de cutremur. Atât de minunată şi neobişnuită a fost venirea Sa, că îngerii dănţuiau şi vesteau bucuria adusă omenirii, iar proorocii, încă de demult, se spăimântau că „Dumnezeu S-a arătat pe pământ şi cu oamenii a locuit împreună“.

Prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu, omul îşi recapătă demnitatea originară

Fiind Fiu adevărat al Dumnezeului Celui fără de început, a primit să audă spunându-I-Se „Fiu al lui David“, pentru ca pe om să-l facă fiu al lui Dumnezeu“.

Sfântul Ioan Gură de Aur vede ca pe o condiţie sine qua non naşterea pruncului dumnezeiesc din Maria pentru mântuirea omenirii. „Dacă te îndoieşti că ai să ajungi fiu al lui Dumnezeu, atunci încredinţează-te de aceasta prin aceea că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Fiu al omului. (…) Căci Fiul lui Dumnezeu nu S-ar fi smerit în zadar atât de mult dacă nu ar fi vrut să ne înalţe pe noi. S-a născut după trup ca tu să te naşti după Duh, S-a născut din femeie ca tu să încetezi a mai fi fiu al femeii. Pentru aceasta, Fiul lui Dumnezeu a avut o îndoită naştere: una asemenea nouă şi alta mai presus de noi. Pentru că S-a născut din femeie, se aseamănă cu noi, dar pentru că nu S-a născut nici din sânge, nici din voinţa trupului sau a bărbatului, ci de la Duhul Sfânt, ne arată naşterea cea mai presus de noi, naşterea cea viitoare pe care ne-o va dărui nouă de la Duhul“.

Sfântul Matei numeşte Evanghelia sa „Cartea naşterii lui Iisus Hristos“, deşi aceasta nu istoriseşte numai naşterea, ci toată iconomia mântuirii neamului omenesc: pentru că naşterea lui Iisus este capul întregii iconomii a mântuirii, fiind începutul şi rădăcina tuturor bunătăţilor date nouă.

Naşterea lui Hristos, o primăvară înnoitoare pentru întreg neamul omenesc

Sfântul Ioan Damaschin vorbeşte despre venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu ca despre o primăvară înnoitoare pentru întreg neamul omenesc. „Când S-a născut Domnul nostru din Fecioara Maria, El a risipit la toată lumea ca o primăvară veselitoare şi a întors-o către înnoire. Căci, născându-Se Domnul şi Dumnezeul nostru, ne-a izbăvit din iarna înşelăciunii şi din frigul rătăcirii şi ne-a întors către primăvara bucuriei după ce a luat asupră-Şi chipul nostru şi l-a înnoit pe dânsul prin luarea trupului Său. Astăzi S-a născut cel Unul-Născut, Fiul lui Dumnezeu, Raza măririi Lui, Chipul de-a pururi vecuirii şi ipostasul Lui, hotarul şi Cuvântul Tatălui, prin care şi vecii i-a făcut. Însuşi Dumnezeu Cuvântul S-a făcut ipostas trupului, precum întru aceeaşi dată şi trup însufleţit şi cuvântător şi gândit. Pentru aceea nu îl numim om îndumnezeit, ci îl mărturisim Dumnezeu înomenit.

Vorbind despre sărbătoarea Întrupării Domnului, Sfântul Grigorie de Nazians spune: „Praznicul de astăzi este arătarea lui Dumnezeu, adică naşterea, căci se zice în amândouă felurile, două numiri fiind puse aceluiaşi lucru. Căci Dumnezeu S-a arătat neamurilor prin naştere, El care era, şi de-a pururi era, din Cel ce pururi este mai presus de pricină şi de cuvânt. Întruparea s-a făcut pentru noi ca Acela ce ni L-a dat pe a fi să ni-l dăruiască şi pe a fi bine, iar mai vârtos pe noi, aceştia ce am căzut prin răutate şi neascultare din a fi bine, iar să ne întoarcă la aceea prin întruparea Sa. Acesta este praznicul nostru; aceasta sărbătorim astăzi: venirea lui Dumnezeu către oameni, ca prin aceasta noi să ne ducem sau să ne întoarcem către Dumnezeu.“

„Cel necuprins Se vedea Prunc...“
Hristos Şi-a pregătit El Însuşi în Fecioară trupul ca biserică şi l-a făcut al Său, făcându-Se cunoscut şi locuind în el. Sfântul Atanasie cel Mare, în Cuvântul său la înscrierea Preacuratei Născătoare de Dumnezeu la Betleem, vorbeşte cu admiraţie despre smerenia Fiului lui Dumnezeu venit printre oameni pentru a-i ridica din păcate: „Cine nu se va minuna de pogorământul Domnului? Sus slobod, şi jos scris în condici! Sus Fiu, şi jos rob! Sus Împărat, şi jos năimit! Sus bogat, şi jos sărac! Sus închinat, şi jos numărat între birnici (plătitori de biruri)! Sus având scaun dumnezeiesc, şi jos odihnindu-se în peşteră proastă! Sus, sânul cel necuprins şi părintesc, şi jos, un loc hrănitor de dobitoace şi o peşteră! Sus, lucruri mari, şi jos, scutece mici: Cel ce dezleagă păcatele Se înfaşă, Cel ce hrăneşte era hrănit, Cel necuprins Se vedea Prunc, Cel ce sloboade izvoare Se împrumuta de la sâni, Cel ce le poartă pe toate Se purta în chip netâlcuit, Cel ce nu lipseşte de nicăieri, nefiind scris împrejur într-un loc, se scria împrejur.“ (…)

„Nu fără rost s-a făcut naşterea Domnului din Fecioară; nu fără rost S-a înfăşat El în scutece; nu fără rost suge sânul; nu fără rost S-a culcat în iesle; nu fără rost este chemat la înscrierea lui August împăratul. Toate sunt pentru ceva, şi către ceva, şi cu închipuire. Hristos Se naşte din Fecioară ca să-l îndrepte pe Adam cel întâi zidit, cel zidit din pământul fecioară, din ţărână. Se înfaşă cu scutece ca să dezlege lanţurile păcatelor noastre, să dezlege legăturile cu legături, după graiul cel zis că fiecare se strânge cu legăturile păcatelor. Sâni a supt ca să izvorască laptele darului, pe care l-a izvorât din coasta Sa. S-a culcat în iesle ca să îndrepte necuvântarea omenirii şi să Se facă hrană pentru amândouă neamurile. A norodului păgânesc şi a celui iudaic pentru care este scris: «Între două neamuri vei fi cunoscut». A primit înscrierea cezarului August ca să îndrepteze nerânduiala cea lumească, căci înscrierea aceasta s-a făcut arvună a bunei rânduieli celei lumeşti“.

Sfântul Atanasie comentează însemnătatea mântuitoare a Naşterii Domnului pentru neamul omenesc şi arată că fiind în trup, adică circumscris de acesta, Dumnezeu Cuvântul le cuprinde în Sine pe toate. Pentru că, aşa cum este în afară de toate după fiinţă, dar este în toată zidirea prin puterile Lui, tot astfel, cuprinzându-le pe toate, El este necuprins. Şi adaugă Sfântul Atanasie: „Lucrul cel mai minunat era că vieţuia şi ca om, dar, fiind Cuvântul, dădea viaţă tuturor şi era împreună cu Tatăl, fiind Fiul.“

Lucrarea lui Hristos pe pământ a fost una de aducere la comuniune cu Dumnezeu a omului căzut prin neascultare de la porunca Ziditorului Său. Prin naşterea Sa din Fecioară, Iisus nu se întinează de trup, nici nu pătimeşte ceva, ci mai degrabă sfinţeşte trupul. „Căci, fiind în toate, nu Se împărtăşeşte de toate, ci mai degrabă le dă viaţă şi le hrăneşte pe toate.“

Sfântul Atanasie accentuează ideea că Cel care Se naşte din Fecioara este Fiul lui Dumnezeu, cel de al doilea Ipostas al Sfintei Treimi, şi nu un ipostas sau persoană umană. Fiindcă, atunci când Sfinţii Evanghelişti spun despre El că S-a născut şi a mâncat sau a băut, trebuie să înţelegem că trupul se năştea şi se hrănea cu mâncări potrivite lui ca trup, dar Dumnezeu-Cuvântul unit cu trupul nu-l făcea cunoscut pe om prin cele ce le lucra în trup, ci pe Dumnezeu-Cuvântul.

(Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 23 decembrie 2009)

Creștinismul-cea mai răspândită religie din lume

Creştinismul continuă să fie religia cea mai difuză din lume. Circa o treime a populaţiei globului, 2,18 miliarde de persoane, sunt, în fapt, clasificate "creştini" într-un studiu realizat de centrul american "The Pew Forum", o autoritate în privinţa cercetărilor. La aceeaşi dată, musulmanii erau circa 1,6 miliarde şi reprezentau 23,4% din populaţia mondială. Din acelaşi studiu - reluat de agenţia AsiaNews - reiese că credincioşii catolici sunt 50,1% din totalul creştinilor, protestanţii 37%, ortodocşii 12%, iar restul sunt de alte denumiri creştine.
La nivel global, creştinii reprezintă acelaşi procentaj ca şi în urmă cu o sută de ani. În ultimul secol, în fapt, numărul aproape s-a împătrit, trecând de la 600 milioane la peste două miliarde. Dar în aceeaşi perioadă de timp, populaţia mondială a trecut de la 1,8 miliarde la 6,9 miliarde. Drept rezultat, procentajul creştinilor a rămas aproape nevariat: era 35% din populaţia mondială, este 32%.
Dacă global procentajul creştinilor nu s-a schimbat în lume, este foarte diferită distribuţia lor geografică, cu o creştere ce priveşte Africa şi Asia. În anul 1910, 66,3% din creştini trăia în Europa, 27% în Americi, 4,5% în Asia-Pacific, 1,4% în Africa sub-sahariană, 0,7% în Orientul Mijlociu şi Africa de nord. Situaţia s-a schimbat radical: astăzi Europa este pe locul doi - 25,9% - în timp ce numărul cel mai mare de creştini 36,8% este în Americi. Însă creşte mai ales Africa sub-sahariană, care acum reprezintă 23,6 dintre creştini şi Asia-Pacific, urcată la 13,1%.
Efectiv, identică este prezenţa în Orientul Mijlociu şi în nordul Africii: era 0,7% este 0,6%. Chiar distribuţia globală a creştinilor a suferit o însemnată schimbare: în anul 1910 creştinii care trăiau în Nordul lumii (Europa, America de Nord, Australia, Japonia şi Noua Zeelandă) erau circa de patru ori mai mult decât cei care trăiau în Sud (restul lumii). Acum 61% sunt în sud şi 39% în nord.
La nivel local, creştinii în Africa sub-sahariană erau 9% din populaţie în anul 1910, acum sunt 63% în timp ce în Asia-Pacific, erau 3% şi sunt 7%.
Creştinii sunt majoritatea în 158 din 232 de ţări şi teritorii luate în examen de studiu, dar este vorba adesea de ţări relativ mici. Ei sunt minoritate, în schimb, în unele din ţările cele mai populate ale lumii.
În China şi în India, astfel, există minorităţile creştine cele mai numeroase, cu peste 67 milioane şi respectiv aproape 32 milioane de credincioşi, 5,0% şi 2,6% din respectivele populaţii. În această clasificare, urmează Indonezia cu 21,160 milioane creştini (8,8%), Coreea de Sud cu 14,1 milioane (44,8%), Vietnam 7,030 milioane - 8%. Pe locul nouă se află Kazahstan cu 4,14 milioane - 26,2%.

Adaptare după Radio Vaticana