joi, 1 martie 2012

În imnurile sfântului Efrem din Nisibi

Astăzi postesc gura şi inima

de Manuel Nin

Imnurile lui Efrem din Nisibi despre post sunt circa zece texte poetice cu o clară unitate tematică ce face din ele aproape un unicum: nucleul lor inspirator comun este constituit de fapt din postul considerat din perspective diferite. Înainte de toate se scoate în evidenţă modelul observat în Cristos timp de patruzeci de zile în pustiu: "Acesta este postul Primului Născut, începutul triumfurilor sale. Să ne bucurăm de venirea sa! De fapt, cu postul el a obţinut victoria, deşi putea să o obţină în orice mod. Nouă ne-a arătat forţa care este ascunsă în post, care învinge totul. De fapt, cu el este înfrânt cel care, cu rodul, l-a înfrânt pe Adam: deşi cu aviditate l-a înghiţit! Binecuvântat să fie Primul Născut, care a ridicat zidul marelui său post în jurul slăbiciunii noastre".
Ca exemple de postelnici, multe personaje din Vechiul Testament sunt prezentate fie ca modele pentru creştini fie ca figuri şi precursori ai lui Cristos însuşi. În acelaşi timp, pentru a preamări postul ca un "rod frumos" - care totuşi poate să devină stricat dacă nu este practicat cu inspiraţia cea mai sinceră - autorul se foloseşte şi de imagini luate din ceea ce îl înconjoară: "Observă natura, în cazul în care au fost contaminate roade care s-au infectat cu ceva! Simţul nostru simte dezgust, odată ce au fost bine spălate". Sau se foloseşte de imagini din cotidianitate: "Binecuvântat este cel care ne-a dăruit o imagine, în care, dacă privim bine, se află oglinda pentru unitatea noastră invizibilă. Să o vedem, fraţii mei, în simbolurile lucrurilor vizibile. Să observăm cheagul: dacă este imens în laptele lichid, nu mai strecoară lichiditatea sa, pentru că se încheagă împreună cu forţa coagulantă".
În textele lui Efrem se scurg aşadar o serie de imagini foarte frumoase care arată capacitatea sa de a privi şi de a pătrunde profund lumea creată, de a-i vedea simbolurile ascunse în ea şi de care să se folosească de ele ca învăţături înţelepte: "Examinaţi efectele cărnii pe o zburătoare! Dacă mănâncă o cantitate mare ea apasă pe aripa sa îngreunând-o şi ea nu mai zbura ca înainte. Dacă acvila care zboară mai sus decât toate a fost prea hulpavă, nu se mai poate elibera în aer în modul în care o făcea înainte. Pentru că un organism uşor cu carnea măreşte greutatea sa, cu cât mai mult unul greu, care mănâncă, va fi îngreunat".
Efrem prezintă postul ca victorie a lui Cristos asupra celui care l-a învins la rândul său pe Adam cu rodul pomului. Postul lui Cristos însuşi va preceda victoria sa împotriva duşmanului, deci este arma cu care Domnul a obţinut victoria. Victoria obţinută cu postul trebuie să-l facă pe om atent să nu cadă din nou în mâinile duşmanului care, cu viclenie, pune capcanele sale şi întinde la rândul său armele sale: "Nu daţi crezare, o simplilor, Înşelătorului, care fură de la postelnici! De fapt, pe cel pe care-l vede abţinându-se de la pâine înşelătorul îl umple de supărare; pe cel pe care-l vede în rugăciune îi strecoară un gând după altul şi, pe furiş, îi sustrage din inimă rugăciunea gurii sale. Domnul nostru, dă-ne ochiul în măsură să vadă cum acela fură adevărul cu înşelăciune".
Postul este prezentat iar ca victorie care îl duce pe creştin la purificare şi la vederea lui Dumnezeu; aici găsim o temă îndrăgită de Efrem şi de autorii siriaci posteriori, cea a curăţiei inimii care conduce, ca pisc al unui drum de ridicare spirituală, la vederea lui Dumnezeu. Aceasta este treapta cea mai înaltă pe care omul o poate atinge: "Acesta este postul care ridică în sus: a apărut din Primul Născut pentru a-i ridica în sus pe cei mici. Pentru cel care este isteţ postul este motiv de bucurie, văzând cât de mult a fost ridicat în sus. Postul purifică în mod invizibil sufletul, pentru ca să-l poată contempla pe Dumnezeu şi să se ridice la vederea sa".
În acelaşi timp Efrem nu ezită să dezaprobe postul făcut în ignoranţă, pentru că nu duce la "vedere" ci la "orbire" pe cel care îl practică, ajungând să ucidă adevăratul Miel pascal: "Veniţi, să ne amintim, postind, ce au făcut cei nesăbuiţi în timpul posturilor lor! La Paşte l-au ucis pe Domnul Paştelui. La sărbătoare l-au jertfit pe Domnul sărbătorilor. Citeau fără să înţeleagă şi explicau fără să perceapă sensul! Au citit în Scripturi; l-au atârnat pe lemn. Figurile în cărţi; adevărul pe lemn. L-au răstignit pe Mielul adevărului şi l-au atârnat. L-au răstignit orbii, care s-au aprins de invidie şi, dezorientaţi, au greşit. În mijlocul călăilor vizibili era o comunitate spirituală, în mod invizibil".
În afară de asta, Efrem oferă o lectură simbolică a faptelor din Vechiul Testament în lumina Noului Testament: "Moise stătea acolo cu braţele întinse şi toiagul său pe piept. Uimire pe vârful muntelui: întins braţul şi toiagul înălţat, ca pe Golgota. Un martor al lor a exclamat în privinţa lor: acest simbol l-a învins pe Amalek. De fapt, alianţa lui Moise era ca o oglindă: ea îl reflecta pe Domnul nostru. O, adevăr care, şi orbilor a strigat: Aici sunt eu! Orbii, atingându-l, au văzut lumina; văzătorii, scrutându-l, au devenit orbi, pentru că au răstignit lumina".
Postul este maestru, sau antrenor în luptă: "Acesta este postul instructor, care îl învaţă pe atlet mişcările luptei. Apropiaţi-vă de el, practicaţi-l, învăţaţi lupta dibace. Iată, el ne-a poruncit ca gura noastră să postească şi să postească şi inima noastră. Nu postim de la pâine dacă hrănim gânduri". De mai mult ori Efrem avertizează cu privire la postul fals, la ipocrizia celui care arată în exterior că posteşte, în timp ce inima sa este alipită de răul care nu se vede: "Isaia cel elocvent a devenit predicator pentru a-i dojeni pe postelnici: Strigă şi proclamă! Urechea închisă nu se deschide decât la sunetul argintului! Nu posti în timp ce devorezi bunurile orfanului! Nu te îmbrăca în sac în timp ce o despoi pe văduvă! Nu-ţi pleca grumazul în timp ce subjugi fiinţe născute libere! Un post, care provoacă gemete şi oprimă îi face vizibili pe idolii care se ascund într-o astfel de prepotenţă".
(După L'Osservatore romano, 1 martie 2012)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Sursa: www.ercis.ro  

Există Dumnezeu?

Un bărbat a mers la frizer să se tundă. În timp ce frizerul îl tundea pe client, cei doi au început o conversaţie interesantă despre diverse subiecte. În cele din urmă, au ajuns să vorbească despre Dumnezeu, iar frizerul a spus:
- Nu cred că Dumnezeu există.
- De ce spui asta? a întrebat clientul.
- Trebuie doar să ieşi pe stradă şi să vezi că Dumnezeu nu există. Spune-mi, dacă Dumnezeu ar exista, ar mai fi atâţia oameni bolnavi? Ar mai fi copii abandonaţi? Dacă Dumnezeu ar exista, n-ar mai fi suferinţă şi durere. Nu-mi pot imagina cum ar fi să iubeşti un Dumnezeu care
permite să se întâmple asemenea lucruri.
Clientul s-a gândit pentru un moment dar nu a răspuns pentru că nu voia să înceapă o discuţie în contradictoriu. În scurt timp, frizerul a terminat de tuns şi clientul a plecat mai departe. Imediat ce a ieşit din frizerie, a văzut însa pe stradă un om neîngrijit, cu părul lung şi murdar. Părea un om sârman. Clientul s-a întors la frizer şi i-a spus:
- Ştii ceva? Frizerii nu există!
- Cum poţi spune asta? a întrebat frizerul nedumerit. Eu sunt aici şi sunt un frizer. Şi tocmai te-am aranjat!
- Nu e aşa! a spus clientul. Frizerii nu există pentru că, dacă ar exista, nu ar mai fi oameni cu păr lung şi neîngrijit ca omul de afară.
- Dar frizerii există! Ce se întâmplă e că oamenii nu vin la mine.
- Exact! a spus clientul plin de încântare. Asta e ideea! Şi Dumnezeu există! Ceea ce se întâmplă, este că oamenii nu merg la El şi nu îl caută. De aceea există atâta durere şi suferinţă în lume. (de Octavian PALER)