Primul posesor al unui permis de conducere a fost inginerul
german Karl Benz (1844-1929), care în momentul când a început să iasă pe
străzile oraşului Mannheim cu automobilul său Motorwagen a oripilat cetăţenii
neobişnuiţi cu zgomotul şi mirosul făcut de noua maşinărie.
Pentru a putea să-şi folosească invenţia fără a mai avea
scandal şi probleme, a apelat la autorităţile Ducatului Baden, care i-au dat la
mână un act prin care Karl Benz putea merge legal cu maşinăria sa. În primii ani
ai secolului al XX-lea, autorităţile ţărilor europene emiteau permise de
conducere a autovehiculelor doar în baza unei cereri.
Frânarea la apariţia sacului de fân
Nu existau şcoli de şoferi, trebuia doar făcută o cerere şi
permisul era obţinut. Prusia a fost prima care a introdus obligativitatea
existenţei unui act prin care un autovehicul putea fi condus pe drumurile
publice, în anul 1903. Autoritatea care se ocupa de aceasta era aceeaşi care
autoriza funcţionarea cazanelor industriale cu abur. În 1910, guvernul imperial
a decis trecerea la utilizarea pe scară naţională a permiselor de conducere,
care pentru prima oară se obţineau în baza unei şcolarizări urmate de o testare.
Dincolo de Ocean, odată cu creşterea numărului automobilelor a crescut şi
numărul accidentelor, lucru care a determinat autorităţile să studieze modelele
german şi francez de obţinere a permiselor de conducere. Astfel, în 1913, statul
american New Jersey a impus tuturor doritorilor de a conduce autovehicule să
treacă un examen special înainte de a obţine acest drept.
În România, primele reglementări în domeniul circulaţiei
vehiculelor au apărut în 1868, când Consiliul Comunal al Capitalei a stabilit
regulile pe care trebuie să le îndeplinească birjarii. Dintre ele, spicuim: să
nu fumeze când au muşterii în trăsură, să fie îmbrăcaţi cuviincios (lucruri care
la multe taximetre din zilele noastre vedem că nu se mai aplică), să nu fie
beţi, să aibă noaptea felinarele aprinse. În privinţa autovehiculelor, anul 1906
este de referinţă, când se publică "Regulamentul Poliţiei Rulajului şi
Circulaţiei pe Căile Publice". Primul examen pentru obţinerea permisului de
conducere a avut loc în 1908 - deşi încă nu existau şcoli de conducere! -, iar
proba era de-a dreptul hilară, vizând numai reflexul de a frâna în caz de
pericol: candidatul trebuia să circule cu viteză pe un traseu, iar ofiţerul
examinator îi arunca în faţa automobilului un sac de fân, candidatul trebuind să
frâneze instantaneu. În 1909 erau înregistrate în România 447 de automobile, cel
cu numărul 169 era al lui Nicolae Titulescu. Şcolile de şoferi au început să
apară odată cu anul 1910, iar la prima şcoală de şoferi se studiau două materii:
"Omorârea de oameni" şi "Scoaterea de fum a maşinilor" şi se făcea practică.
Ciudăţenii auto din Belgia
Ultima ţară din Europa care a adoptat modelul de a solicita un
permis de conducere este Belgia. Incredibil, dar până în 1967 oricine făcea
cerere la primărie de obţinere a unui permis îl primea, fără şcolarizare şi
examen!
Iulian Mirică, student român şi rezident în Belgia, ne spune:
"Până în 1967 se lua permisul de la primărie, în baza unei simple cereri. Din
1967 până în 1977, se dădea un fel de examen teoretic, care consta în câteva
întrebări simple. Abia din 1977 s-a trecut la sistemul cu şcolarizare, constând
în traseu şi poligon pentru obţinerea permisului. Dar drama este alta: cei care
au obţinut permisul în sistemul vechi, fără examen sau cu un examen teoretic
sumar - astăzi persoane în vârstă - nu trebuie să-şi echivaleze competenţele cu
cei care iau acum permisul. Astfel că prin Belgia circulă cu maşina persoane de
vârste înaintate, care nici nu au fost şcolarizate, nici nu cunosc legislaţia şi
semnele de circulaţie. Adevărate pericole! Opresc oriunde şi fără semnalizare,
merg haotic, se urcă pe trotuar la viraje. Am făcut nişte filmări din maşina
mea, pentru site-ul trafictube.ro, foarte elocvente."
Autor: D. Cârlea
Sursa: www.ziarullumina.ro