luni, 6 august 2012

La televizor

În fața televizorului, Dumnezeu Tatăl urmărește cu mare interes partida care se desfășura în terenul de fotbal al parohiei Sf. Cazimir. Atacant este Pr. Iosif, vicarul bătrânului paroh, Pr. Vasile.

Dumnezeu Tatăl urmărește complăcut, cum zboară mingea de o parte și de alta, dar mai ales cum aleargă Pr. Iosif.

„Uite ce picioare!... Uite ce mușchi!..., murmura cu orgoliu Creatorul”. „Ce tare-i!, Ce stil!...”.

După vreo jumătate de oră intră îngerul secretar.

„Ai închis televizorul?”, întreabă.

„Da, partida s-a terminat”, răspunde Dumnezeu Tatăl. „Acum Pr. Iosif a început predica…”.


De unde începe rugăciunea


Maestrul îi adună pe discipoli și-i întreabă: „De unde începe rugăciunea?”

Primul răspunde: „De la necesitate” .

Al doilea răspunde: „De la exultanță. Atunci când sufletul meu exultă, scapă de frici și preocupări și se înalță spre Dumnezeu”.

Al treilea a răspuns: „De la tăcere. Atunci când totul în mine a devenit tăcere, atunci Dumnezeu poate să vorbească”.

Maestrul a răspuns: „Ași răspuns cu toții bine. Cu toate acestea, mai există un moment de la care începe rugăciunea și care precedă pe toate cele indicate de voi. Rugăciunea începe în Dumnezeu însuși. Este El cel care începe rugăciunea, nu noi”.

Să ne bronzăm sufletul

Un misionar din Papua Noua Guineea a observat că unul din noii lui creștini, un puternic șef de trib, la sfârșitul fiecărei Liturghii mergea în fața tabernacolului și rămânea acolo mult timp, drept ca un palmier, cu bustul gol. Era un om foarte simplu, care încă nici nu învățase să citească.

Într-una din zile, misionarul nu a mai rezistat curiozității și a mers să-l întrebe ce făcea acolo, de ce stătea drept și tăcut în fața tabernacolului.

Răzând, șeful de trib a răspuns: „Țin sufletul meu în fața soarelui!”

Mergi și pentru mine

Un om avea obiceiul să-i spună  în fiecare duminică dimineață soției: „Mergi tu la biserică și roagă-te și pentru mine”.

Prietenilor le spunea: „Nu-i nevoie să merg și eu la biserică, pentru că merge soția mea pentru amândoi”.

Într-o noapte, omul nostru a visat așa: Se găsea cu soția lui în fața porții Paradisului și aștepta să intre. Încet încet, poarta s-a deschis și a auzit o voce care-i spunea soției: „Intră tu pentru amândoi!”

Femeia intră și poarta se închise. Soțul se simți așa de rău că se trezi. Mai surprinsă a fost soția lui, duminica următoare, când înainte de Liturghie îl văzu lângă ea pe soțul ei care-i spuse: „Astăzi vin cu tine la biserică”.  

Când se termină noaptea

Un rabin bătrân i-a întrebat odată pe discipolii lui cum se poate recunoaște momentul precis în care se termina noaptea și începea ziua.
„Oare atunci când se poate deosebi cu ușurință un câine de o oaie?”

„Nu”, spuse rabinul.

„Oare atunci când se poate deosebi un copac de mere de unul de pere?”

„Nu”, spuse din nou rabinul.

„Dar atunci, când?”

Rabinul răspunse: „Atunci când, privind chipul unei persoane oricare, tu vei recunoaște în aceasta un frate sau o soră. Până atunci încă mai este întuneric în inima ta”.

Credința

Câmpiile erau arse de soare și crăpate datorită lipsei ploii. Frunzele palide și îngălbenite atârnau trist de ramuri. Iarba dispăruse din parcuri. Lumea era nervoasă și încordată, în timp ce scruta cerul albastru.

Săptămânile se succedau tot mai înfocate. De câteva luni nu mai căzuse o picătură de apă. Parohul satului a organizat o oră specială de rugăciune în piața din fața bisericii pentru a implora harul ploii. La ora stabilită piața era plină de lume nerăbdătoare, dar plină de speranță.

Mulți luaseră cu ei obiecte care mărturiseau credința lor. Parohul privea plin de mirare bibliile, crucile, rozariile. Dar nu putea să-și i-a ochii de la o fetiță care se găsea în primul rând. Pe genunchi avea o umbrelă roșie.

A ne ruga înseamnă a cere ploaie, a crede înseamnă a lua umbrela.

Portretul unui tânăr

"Cum pot să-mi îmbunătățesc viața spirituală?", întrebă un tânăr pe maestrul lui.

 „Fă ceea ce face un sculptor pentru statuia un cal: ia un bloc de marmură și îndepărtează tot ceea ce nu seamănă cu un cal”.

„Ce vrei să spui cu aceasta?”

„Îndepărtează cu lovituri de ciocan tot ceea ce nu ești tu: orice gând, sentiment, atitudine, constricție. Numai așa vei descoperi opera de artă care se ascunde în tine, și mâna artistului”.

Trecerea zilelor, loviturile suferințelor și eforturile vor descoperi în tine adevărata ta imagine.

Reîntoarcerea acasă

Un misionar care trăise mulți ani în China și un cântăreț faimos care rămăsese numai două săptămâni se întorceau în Statele Unite la bordul aceleiași nave. Când ajunseră la New York, misionarul văzu o mare mulțime de admiratori în așteptarea cântărețului.

„Doamne, nu înțeleg”, murmură misionarul. „Am dedicat 42 de ani din viața mea credincioșilor din China, acest cântăreț a rămas acolo numai două săptămâni, și totuși, aici sunt mii de persoane care îi urează bun venit, în vreme ce pe mine nu mă așteaptă nimeni”.

Și Domnul răspunse: „Fiule, dar tu încă nu te-ai întors acasă”. 

Roadele umilinței

Părinții deșertului povestesc istoria unui bătrân care a postit timp de șaptezeci de săptămâni, mâncând numai odată pe săptămână. Voia să aibă un răspuns de la Dumnezeu în privința unui text al Scripturii, dar pe care acesta nu i-l dădea. Atunci își spuse: „Iată, am făcut atât efort și nu mi-a folosit la nimic; voi merge și-i voi cere unui frate să-mi explice”.

De abia închise poarta pentru a pleca, i se trimise un înger al Domnului care-i zise: „Cel șaptezeci de săptămâni de post nu te-au apropiat de Dumnezeu, dar acum că te-ai umilit până la punctul de a merge la fratele tău, am fost trimis să-ți dezvălui sensul textului Scripturii pe care nu-l înțelegi”.

Îi dezvălui sensul acelui text și se îndepărtă.