marți, 7 august 2012

Dacă Dumnezeu rămâne la suprafață

Un mare maestru indian de viață spirituală a scris: „Stau așezat pe malul unui pârâu și privesc o piatră rotundă care stă cufundată în apă. De câți ani peste această piatră trece apa? Poate de zece, poate de o sută? Dar apa nu a reușit să pătrundă în piatră. Dacă sparg această piatră, în interior este uscată.

La fel se întâmplă și cu noi. Suntem cufundați în Dumnezeu și nu ne lăsăm pătrunși de el: Dumnezeu rămâne la suprafața vieții noastre, nu ne transformă pentru că nu suntem dispuși să ne lăsăm pătrunși și transformați de iubirea lui Dumnezeu.

Suntem ca o piatră într-un pârâu, care în interiorul ei rămâne uscată”.

Detaliul contează

Un paroh pregătea cu mare grijă procesiunile care se făceau în parohie, în special pe cea a sărbătorii Trupul și Sângele Domnului. Voia ca sărbătoarea să fie un adevărat eveniment pentru parohie.

Cu trei luni înainte de procesiune, aduna un comitet și organiza grupurile de muncă. În ziua procesiunii tot satul era mobilizat.

La 10:30 fix, procesiunea pleca. Ministranții cu lumânările și crucea, copii de la prima împărtășanie, îmbrăcați în alb care aruncau petale de flori, tinerii, femeile și bărbații, apoi Acțiunea Catolică, Scoutul. O procesiunea magnifică!

Când dascălul intona cântecul cel mai solemn, pe ușa bisericii ieșea lent baldachinul aurit, purtat de patru tineri robuști.

Sub baldachin, îmbrăcat cu pluvialul cel mai prețios, pășea parohul care ținea în mâini ostensoriul plin de pietre prețioase.

Deodată, se apropie vicarul și-i șopti: „Părinte paroh, lipsește ostia din ostensoriu!”

Parohul spuse secat: „Nu vezi la câte lucruri trebuie să mă gândesc? Nu mă pot ocupa și de detalii!”

Inima lui Dumnezeu

Preotul le povestise copiilor, la ora de religie, parabola fiului rătăcitor, dar, își dăduse seama că, după puțină vreme copii se plictisiseră deja, și nu mai erau atenți. Atunci decise să-i pună să scrie un rezumat.

Unul din copii scrise: Un om avea doi fii, celui mai tânăr, însă, nu-i plăcea să stea acasă și, luând toți banii, plecă într-o localitate îndepărtată. Dar, după ceva vreme, banii se terminară, iar tânărul decise să se întoarcă acasă, pentru că nu avea nici măcar ce să mănânce. Pe când era aproape de casă, tatăl îl văzu și, plin de bucurie, luă o vargă mare și-i alergă în întâmpinare. Pe drum se întâlni cu fiul cel mai mare, cel bun, care-l întrebă unde alerga cu varga aia în mână: „S-a întors acel nenorocit de frate al tău; după tot ceea ce a făcut, merită o bătaie bună!”. „Vrei să vin să te ajut și eu, tată?”

„Sigur”, răspunse tatăl.

Și astfel, cei doi, îl umplură pe cel mic de vânătăi. Când terminară, tatăl chemă un slujitor și-i spuse să taie vițelul cel mai gras ca să facă sărbătoare, pentru că, în sfârșit, îi venise de hac fiului mai tânăr, pentru tot ce făcuse.


A înțelege logica lui Dumnezeu este greu pentru toți.  

Bufonul regelui

Un rege avea în slujba lui un bufon de curte care-i umplea zilele de umor.

Într-una din zile, regele încredință bufonului sceptrul său, spunându-i: „Ține-l tu, până când vei găsi pe cineva mai stupid decât tine: atunci vei putea să i-l faci cadou aceluia”.

După câțiva ani, regele s-a îmbolnăvit grav. Simțind că se apropie sfârșitul, a chemat bufonul, de care, în fond, se afecționase, și-i spuse: „Plec într-o lungă călătorie”.

„Și când vă veți întoarce? Peste o lună?”

„Nu”, răspunse regele, „nu mă voi mai întoarce niciodată”.

„Și ce pregătiri ați făcut în vederea acestei călătorii?”, întrebă bufonul.

„Nici o pregătire!”, a venit răspunsul trist al regelui.

„Majestatea voastră plecați pentru totdeauna”, zise bufonul, „și nu v-ați pregătit deloc? De aceea, luați, vă rog, acest sceptru: în sfârșit am găsit pe cineva mai stupid decât mine!”.

Sunt mulți din aceia care nu se pregătesc pentru marea trecere. Din acest motiv acel moment este atât de greu și trist. „Fiți treji, deci, pentru că nu știți nici ziua, nici ceasul”, spune Isus (Mt 25, 13).

Tu te pregătești cu adevărat?