miercuri, 31 octombrie 2012

Reflecţie: Bostanii goi de Halloween

Sfârşitul lunii octombrie este marcat de un eveniment, pe care unii îl definesc ca fiind o sărbătoare, care s-a răspândit tot mai mult sub impulsul substanţial al televiziunii, cinema-ului şi al internetului şi care reuneşte persoanele într-o atmosferă "decorată" de bostani goi, schelete, cranii, corniţe, vampiri, stafii etc. (Fiecare după doza de imaginaţie pe care o are!). Nu trebuie să facem un efort prea mare pentru a ne da seama de aspectul comercial al evenimentului, însă se impune o reflecţie mai amănunţită asupra acestui aspect. Este doar un fel de carnaval? E o joacă "nevinovată"? E un alt mod de distracţie? E ceva "haios"?
 
 
Care este istoria acestui fenomen?

 
Vechii celţi aveau o sărbătoare a sfârşitul verii, a perioadei recoltelor şi a începutului iernii denumită samhain. Era, de fapt, sărbătoarea Anului Nou. Exista o legendă potrivit căreia spiritele morţilor din timpul anului se întorceau în noaptea de 31 octombrie pentru a căuta un corp pe care să îl posede în anul următor. Pentru a nu fi posedaţi, celţii stingeau focul din sobă pentru a face casa rece şi neprimitoare. Apoi se mascau şi se îmbrăcau respingător pentru a alunga spiritele.
După ce celţii s-au convertit la creştinism au rămas reminiscenţe ale acestei sărbători care, de data aceasta, a ajuns să aibă loc în preajma a două sărbători ale Bisericii Catolice: Solemnitatea Tuturor Sfinţilor (1 noiembrie) şi Pomenirea Tuturor Credincioşilor Răposaţi (2 noiembrie).
La începutul secolului al XIX-lea emigranţii irlandezi au adus cu ei sărbătoarea samhain în Statele Unite ale Americii unde a şi primit denumirea de All Hallows Eve (Ajunul tuturor sfinţilor), transformată apoi în Halloween.
 
 
Cum a ajuns Halloween-ul să aibă o aşa amploare?
 
 
În SUA s-a răspândit ca o oportunitate nouă de distracţie, care a fost speculată de mediile comerciale, pentru care a devenit o ocazie de noi profituri, astfel încât campania de susţinere din partea televiziunilor nu a fost tocmai întâmplătoare. Prin "contribuţia" mass-mediei Halloween-ul a ajuns din SUA şi în Europa, iar magazinele şi cluburile profită din plin!
 
 
Este ceva rău să te distrezi de Halloween?
 
 
Valenţele care au devenit comune pentru acest eveniment pot fi considerate îngrijorătoare. Dincolo de accentele groteşti şi macabre se remarcă înclinaţia spre esoteric şi malefic. O rapidă căutare pe internet confirmă lucrul acesta! Iar când aceste manifestări îi vizează pe copii, aspectul devine şi mai îngrijorător!
Este problematic şi faptul că Hallowen-ul pune cu totul în umbră două sărbători catolice importante. Exemplul sfinţilor care ne transmit prin viaţa lor multe valori umane şi creştine este înlocuit de manifestări "animate" de personaje macabre: spirite, stafii, schelete, vampiri etc. Cultul răposaţilor şi amintirea celor dragi, care au trecut din această lume, sunt acoperite de manifestări de exorcizare a morţii. Probabil nimeni nu ar fi încântat dacă, de exemplu, ziua sa de naştere ar fi pusă în umbră de proprii prieteni cu o distracţie de felul acesta.
Pe tonalităţi mai grave (şi poate nu departe de adevăr) sunt unii care afirmă că fenomenul satanismului nu este străin de Halloween.
 
 
Aşadar, este de preferat ca în familie, în şcoli şi în parohii să nu fie "sărbătorit" Halloween-ul?
 
 
Da! Se poate şi fără! Cei care se ocupă, în mod serios, de educaţia copiilor şi a tinerilor ştiu că au o datorie de a-i îndrepta pe aceştia spre ceea ce este frumos şi are valoare. Simţul binelui şi al frumosului nu trebuie să lipsească din educaţie. Însă, manifestările legate de Halloween nu au nimic de-a face cu estetica vieţii! A-i "transporta" pe copii şi tineri într-o lume de vrăjitoare, strigoi şi vampiri este cel puţin în defavoarea lor, dacă nu chiar periculos. Numai faptul de a-i vedea deghizaţi în diferite personaje, deloc încântătoare, stârneşte îngrijorare.
 
 
Ce se poate face pentru a contracara Halloween-ul?
 
 
Înainte de toate se impune o mai atentă reflecţie din punct de vedere educativ. Tendinţele deviante ale unor tinerilor şi violenţa ce se manifestă în rândul unora dintre ei nu sunt străine de promovarea unor manifestări cum ar fi Halloween-ul. Nu întâmplător Ministerul Educaţiei din Rusia interzice orice astfel ne manifestare în şcoli. În Filipine, şcolile catolice sunt unite în hotărârea de a tutela binele elevilor evitând orice manifestare de genul Halloween.
Dintr-un punct de vedere creştin lucrul cel mai important de făcut ar fi tocmai "recucerirea" valorii Solemnităţii Tuturor Sfinţilor şi a Pomenirii Tuturor Credincioşilor Răposaţi. În multe locuri în ajunul sărbătorii dedicate tuturor sfinţilor au loc adoraţii euharistice, seri de rugăciune, meditaţii despre sfinţi etc. Există şi iniţiative de genul "HOLYween" prin care se promovează vieţile sfinţilor şi se cere credincioşilor să expună imagini ale sfinţilor la ferestre, pe balcoane, la locul de muncă etc.
Aşadar, cine are capul pe umeri îşi dă seama de felul în care trebuie să se raporteze la fenomenul Halloween, iar cine se mulţumeşte cu "bostanii goi"... poate anul viitor se va răzgândi!
 
Autor: Pr. Felix Roca
Sursa: www.ercis.ro

Cunoaşterea duhovnicească şi cea intelectuală

Tema apoftegmelor 5 şi 6 despre avva Arsenie din Patericul egiptean este opoziţia dintre ştiinţa omenească, pe de o parte, şi pe de altă parte cunoaşterea prin Duhul Sfânt. Iată-le:
 
Cineva l-a întrebat pe fericitul Arsenie: "Cum se face că noi, din atâta învăţătură şi înţelepciune, nu avem nimic, în vreme ce aceşti ţărani egipteni au dobândit sumedenie de virtuţi?" Răspunde avva Arsenie: "Noi, din învăţătura lumii nu avem nimic, în vreme ce aceşti ţărani egipteni şi-au dobândit virtuţile din propriile lor osteneli" (apoftegma 5).
Avva Arsenie l-a întrebat, odată, pe un bătrân egiptean în legătură cu gândurile sale. Altcineva, văzându-l, i-a zis: "Cum se poate, avva Arsenie, un om ca tine, cu atâta învăţătură latinească şi grecească, să întrebi pe acest ţăran despre gândurile tale?" El a răspuns: "Învăţătura latinească şi grecească o cunosc, dar alfabetul acestui ţăran simplu încă nu-l cunosc"
(apoftegma 6).
Avva Arsenie făcea o figură aparte între monahii din pustia egipteană. Acolo majoritatea era alcătuită din ţărani simpli, lipsiţi de educaţie, de origine egipteană. Au fost însă şi câteva excepţii notabile. Acesta este cazul avvei Arsenie şi al avvei Evagrie Ponticul, protagoniştii povestirilor de mai sus. Cei doi călugări erau oameni cu multă educaţie, rafinaţi, obişnuiţi cu luxul, care la un moment dat îşi schimbă radical modul de viaţă. Despre Arsenie ni se spune că "precum în palat nimeni nu purta haine mai bune decât dânsul, tot aşa nici în Biserică nimeni nu purta haine mai dispreţuite decât dânsul". Schimbarea a fost totală, vocaţia ascetică a fost asumată cu maximă hotărâre.
Oarecum din aceeaşi stirpe este şi avva Evagrie. Amândoi constată că educaţia lor bună, primită în lume, nu îi ajută în pustie, în războiul nevăzut. Avem de-a face cu două planuri, care nu se intersectează în mod obligatoriu: planul cunoaşterii duhului şi planul ştiinţei omeneşti. De aceea îi auzim pe cei doi mari intelectuali ai deşertului zicând că încă nu au învăţat nici măcar alfabetul acelor ţărani egipteni care şi-au dobândit virtuţile din propriile osteneli.
Nu trebuie să detectăm în astfel de afirmaţii dispreţul obligatoriu faţă de cunoaşterea ştiinţifică al pustnicilor. În contrapondere pot fi citite adevăratele apologii ale Sfântului Grigorie Teologul din cadrul poemelor sale autobiografice pentru cultură şi cunoaştere. Arsenie prin cuvintele sale nu face altceva decât să marcheze cât se poate de limpede că între cele două tipuri de cunoaştere există o diferenţă netă. Conţinutul cunoaşterii intelectuale nu poate fi transferat, transformat în cunoaştere duhovnicească, deşi exerciţiul intelectual poate fi util pentru primirea, înţelegerea şi apoi predarea către generaţiile următoare a experienţelor duhovniceşti. E cât se poate de important să fie conştientizată deosebirea de fond dintre cele două tipuri de cunoaştere, pentru ca nu cumva să ajungă unii să se hrănească cu iluzia cunoaşterii, care rezultă din încercarea de a explora mental, obiectiv, exterior adâncimile duhului. Sfântul Siluan Athonitul, mergând pe o linie similară, spunea că înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu îşi găseşte cheia în împlinirea poruncilor lui Hristos, iar nu în cercetarea ştiinţifică. Arhim. Sofronie Saharov dezvoltă tema celor două moduri de cunoaştere: "Calea obişnuită şi cunoscută de toţi de a ajunge la cunoaştere constă în a orienta facultatea cognitivă a minţii omeneşti spre lumea exterioară. Acolo ea întâlneşte o diversitate nenumărată de fenomene, de aspecte, de forme şi fragmentarea infinită a tot ceea ce există. Astfel această cunoaştere nu este niciodată integrală şi nu poate ajunge niciodată la o unitate adevărată. În acest mod de cunoaştere mintea recurge la o sinteză care va fi mereu şi inevitabil artificială. Unitatea la care ajunge mintea pe această cale nu este ceva real, nici obiectiv, nu e decât o entitate intelectuală provenită dintr-un raţionament abstract.
Cealaltă cale ce duce la cunoaşterea existenţei constă din a îndrepta mintea omenească spre interiorul ei înseşi şi apoi spre Dumnezeu. Aici are loc inversul a ceea ce se petrece în primul mod de cunoaştere: mintea se retrage din multiplicitatea infinită şi din fragmentarea fenomenelor lumii exterioare şi se întoarce din toate puterile spre Dumnezeu; rămânând în rugăciune, ea se integrează în actul creator al lui Dumnezeu şi atunci se vede pe ea însăşi şi întreg universul" (Arhim. Sofronie, Viaţa şi învăţătura stareţului Siluan Athonitul, trad. pr. prof. dr. Ioan I. Ică, Ed. Deisis, Sibiu 1999, pp. 91-92).
În încheiere, dacă ar fi să citez un alt părinte din Pateric, aş spune că atunci când cele două tipuri de cunoaştere se întâlnesc în sufletul unui om, aceasta este imaginea întregii înţelepciuni.
 
Autor: P. Siladi