miercuri, 28 august 2013

De la moarte la înviere. Reflecție la înmormântări


De fiecare dată când se stinge o viață umană, se împlinește ceea
ce evanghelistul Marcu scrie cu privire la moartea lui Isus Cristos: s-a făcut întuneric pe pământ. Moartea rămâne un mister de nepătruns, în care nu intră lumina rațiunii noastre. Când ne găsim să celebrăm înmormântări de tineri sau de persoane decedate pe neașteptate sau în circumstanțe tragice, întunericul se dublează. Ne simțim învățuiți de întuneric. Nu vedem altceva decât obscuritate. Se reprezintă evenimentul de pe Golgota, unde un om având puțin mai mult de treizeci de ani murea, după o groaznică agonie. Dacă contemplăm Răstignitul, dacă pătrundem în suferința Lui, înțelegem strigătul lui Isus. Strigătul Lui este strigătul nostru, iar strigătul nostru coincide cu strigătul lui: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”. Povestirea morții lui Cristos trezește în noi o profundă emoție și o intensă pietate. Ultimul gest, ultimul efort al Nazariteanului este o specie de strigăt nearticulat. Nu mai există cuvinte. Este numai durere. Apare numai ca drama unui muritor.

Unde se afla Dumnezeu în timp ce se consuma nedreapta moarte a lui Isus? De ce nu a răspuns la invocația lansată de Isus de pe cruce? Nu degeaba vălul Templului s-a sfâșiat la moartea Fiului lui Dumnezeu. Locurile și riturile obișnuite ale religiei nu mai sunt de ajuns. Nu mai folosesc cuvintele sau gesturile răsuflate, banalizate, lipsite de semnificație. Este nevoie de ceva nou. Trebuie ca cineva să coboare în moartea noastră și să accepte să locuiască acolo, pentru ca nimeni să nu se poată simți singur și abandonat în ceasul fatal. Vălul Templului s-a sfârșit: moartea este banca de probă definitivă, unde omul îl așteaptă pe Dumnezeu. Tocmai în fața morții, discursuri de ocazie pline de o vagă religiozitate se frâng și-și descoperă întreaga lor fragilitate, ca și vălul Templului. Privirea omului în fața morții pătrunde în locul cel mai sacru al pământului, sfânta sfintelor. Nu mai există nimic care să pară că protejează transcendența lui Dumnezeu. Atunci când omul moare, atunci când un tânăr moare, privirea noastră vrea să ajungă până în capăt, fără cortine sau văluri care să pretindă să ascundă răspunsurile pe care le căutăm.
Din acest motiv nu putem să îndepărtăm ochii de Răstignit atunci când celebrăm o înmormântare. A face acest lucru înseamnă a deforma sensul morții, al oricărei morți. Înseamnă a ne găsi în fața lui Dumnezeu și, uneori, împotriva Lui. Moartea în fața vieții, timpul care trece și consumă în fața Veșnicului care nu trece și nu se consumă. Cum ar putea acest Dumnezeu să intereseze speranța noastră sau să trezească credința în noi? Atunci când, în schimb, strigătul nostru, oricât de provocator și puternic ar fi, este strigătul însuși al Fiului Tatălui, atunci devine rugăciune. În acel moment noi rămânem în interiorul misterului, nu înainte sau împotrivă, ci înlăuntrul abisului lui Dumnezeu. Toate întrebările noastre răsună în cea a lui Cristos, care le strânge la sine, ca într-un sân, ca într-o cavitate care le amplifică fără a permite să se risipească în exterior. Dacă strigătul nostru este strigătul lui Isus, nu mai avem să ne temem de nimic.

Într-adevăr, Tatăl a dat răspuns acelui strigăt. Textul evanghelic sugerează acest lucru punând o continuare la moartea lui Isus. Sâmbăta trece. Sosește Paștele. Prea deseori pentru noi moartea este ultimul cuvânt, ultima zi, ultimul apus. Textul lui Marcu, în schimb, ne conduce dincolo. Sâmbăta înmormântării va trece. Noi acum suntem în interiorul acestei sâmbete și în interiorul aceleiași sâmbete se află și răposații noștri. Așteptăm împreună sosirea unui soare fără apus. Așteptăm în certitudinea credinței care rezistă și în fața tăcerii care nu are cuvinte. Ultimele pe care le auzim pronunțate în fragmentul femeilor reflectă mai precis o necesitate și o dorință care se manifestă ca imposibile de pus în act: „Cine ne va rostogoli piatra de la intrarea în mormânt?”. Între noi și cei care au trecut pragul morții este pusă o barieră. Nu ne este dat nouă să o eliminăm. Este un lucru care depășește puterile noastre. Tocmai aici putem însă să-l întâlnim pe Dumnezeul care nu l-a abandonat pe Fiul său Isus, și care nu ne va abandona nici pe noi.
Textul lui Marcu lasă cititorului să intuiască, cu ajutorul cuvintelor mesagerului ceresc, cum a fost posibil ca piatra să fie găsită îndepărtată din fața mormântului. Actul decisiv, actul pe care nici o putere umană nu poate să-l producă, adică ștergerea membranei care ne separă de moarte și de răposații noștri, a fost deja împlinit. În timpul acelei nopți, noaptea cea mai importantă a întregii istorii, piatra a fost îndepărtată. Și pietrele care sigilează mormintele dragilor noștri, într-o zi, vor fi rostogolite, exact ca și piatra mormântului în care a fost depus Isus Cristos. Acum ne revine nouă să trăim din această speranță, transformând zilele noastre și căutându-l pe Domnul „în Galilea”. Acolo, „în Galilea” îl vom vedea. Adică: Cel Înviat nu se arată lângă mormânt, nu satisface dorința noastră imediată și emotivă de a vedea și a atinge repede ceva. Suntem așteptați în interiorul cotidianității noastre. Suntem așteptați în pământul ferialității.

Acest lucru înseamnă, într-adevăr, a-l întâlni pe Cristos în Galilea. Dacă înmormântarea și celebrarea ei rămâne un episod izolat în care căutăm să retrăim vagi amintiri ale unui trecut creștin de acum pălit, atunci, pentru noi, mormântul încă mai este închis. Nu pentru că Isus nu l-a deschis deja cu puterea învierii lui, ci mai degrabă pentru că noi încă mai trăim în umbra morții, ca și cum Paștele nu ar fi avut loc niciodată.
Celebrarea înmormântărilor nu poate fi un nou început numai pentru cel pe care l-am însoțit până în pragul morții. A trăi moartea, pentru noi creștinii, înseamnă a-L întâlni pe cel care ne așteaptă în Galilea și ne solicită și nouă un nou început, o nouă speranță, o nouă credință.

Autor: C. Arletti
VP, 4 (2013), pp. 66-67.
Traducere: Pr. Pătrașcu Damian                

marți, 27 august 2013

Divort. Rahela si Itic

Rahela ii zice lui Itic:

-Ma Itic, m-am gindit bine si am hotarat sa divortez!
-Cum asa, mai Rahela, dupa 40 de ani de casatorie? Dar ce-ti veni?
-Pai tu-ti dai seama, mai Itic, ca in 40 de ani tu nu mi-ai cumparat niciodata nimic?
-Pai nu mi-ai spus niciodata ca ai avea ceva de vanzare!

Ce s-a ales de lumea asta, domnule!

Ce s-a ales de lumea asta, domnule! Stateam
duminica in biserica la slujba si o doamna de langa mine scoate o tigara, o aprinde si incepe sa fumeze… Sa-mi scape berea din mana, nu alta!

Copilul si batranica.

Pe o banca, in parc, un copil manca intr-o disperare
dintr-o cutie de bomboane. O batranica il vede si ii spune:
- Nu trebuie sa mananci atatea bomboane, te poti imbolnavi!
- Dar dumneavoastra stiti cat a trait bunicul meu? 105 ani!
- Si manca atat de multe bomboane?
- Nu, DAR ISI VEDEA DE TREABA LUI!!!

Cum să te adresezi puşcăriaşilor

Un păstor a fost invitat să vorbească puşcăriaşilor de la
închisoarea din localitate.  Inima lui era plină şi de bucurie, dar şi de emoţie!  Nu a mai vorbit niciodată unui asemenea public!  Aşa că, ajuns în faţa deţinuţilor, păstorul nostru se îndreptă spre podium şi  începu vorbirea astfel:
Bună dimineaţa!  Dragii mei, mă bucur nespus de mult să văd că sunteţi aici!

Spre scoala duminicala

Intr-o duminica, o fetita, frumos imbracata, se grabea
sa ajunga la Scoala duminicala si se tot ruga:
 “Doamne ajuta-ma sa nu intarzii la grupa, Doamne ajuta-ma sa nu intarzii la grupa”.
La un moment dat se impiedica si cade. Se ridica, isi scutura rochita de praf si zice:
“Doamne, iti multumesc ca ma ajuti sa nu intarzii la grupa dar te rog nu ma impinge asa de tare.”

Ştii că eşti mai bătrân când….

- Te miri de ce dintr-o dată toţi încep să mormăie şi tu nu mai
înţelegi ce spun!
- În sfârşit, găseşti ceva ce ai căutat intens, dar acum nu-ţi mai aminteşti DE CE ai căutat lucrul respectiv!
- Nu mai termini nici o conversaţie, deoarece nu-ţi mai aminteşti despre ce vorbeai.
- Un cortegiu funerar se opreşte să te întrebe dacă ai nevoie  de „ia-mă nene!”
- Nu mai poţi respira în timp ce cobori scările.
- Copiii tăi încep să arate ca oameni de vârstă medie.
- Te apleci să-ţi legi şireturile, şi-n timp ce eşti îndoit de spate, te întrebi ce altceva mai poţi face în poziţia aceea.
- Când te dai jos din pat dimineaţa, auzi clar scârţâituri, pocnituri, şi gemete, şi eşti absolut sigur că nu patul emite zgomotele acestea!

Groparul si mortul

In timp ce sapa o groapa in cimitir, un gropar este interpelat de un
mort care -iesit din groapa- vine la el si incearca sa-l sperie, facindu-i ‘Ooooouuuu!… Uuuuuoooooouuu!…’ Groparul il priveste o clipa si apoi isi vede de treaba lui. Mortul incearca iar: ‘Ooooouuuu!… Uuuuuoooooouuu!…’. Groparul il mai priveste o clipa si iar se intoarce la treba lui… Vazand ca nu reuseste sa-l sperie, mortul da sa sara gardul, spre a ajunge la cineva din strada, pe care sa-l poata speria linistit! Atunci, groparul ii trage o lopata in cap, spunandu-i: – Radem, glumim, ne distram, dar nu parasim incinta!…

Vasile și pastorul…pe patul de moarte.

Vasile se afla în spital, pe patul de moarte, așa că
familia a trimis după pastorul său.În timp ce pastorul stătea lângă patul de suferință, starea lui Vasile se înrăutăți și cu ultimile puteri ceru ceva pe care să scrie. Pastorul, plin de dragoste i-a înmânat un pix și o bucată de hârtie, pe care, cu greu apucase să scrie ceva. La câteva secunde muri.
Pastorul a gândit că cel mai bun lucru este să nu privească la ceea ce scrisese, așa că a băgat bucata de hârtie în buzunarul de la haină. Câteva zile mai târziu, la înmormântare, pastorul ținea predica principală. În timp ce predica a realizat că poartă aceași haina pe care o purta când Vasile plecase în cele veșnice.
„Stiți”, a spus el, „Vasile mi-a înmânat un mesaj chiar înainte să moară. Nu l-am citit, dar cunoscându-l, sunt sigur că sunt cuvinte de mângâiere pentru noi toți.”
A deschis bilețelul și a început să citească cu voce tare, „Pastore, stai pe tubul meu de oxigen!!!”

Oamenii vorbesc…

O anumită biserică avea în cor un individ care nu ştia să cânte. Mai mulţi oameni i-au recomandat de nenumărate ori că ar putea foarte bine să slujească în alte domenii, însă el a continuat să vină la fiecare repetiţie şi să cânte în cor. Dirijorul devenise disperat şi în final a mers cu problema sa la păstor. “Trebuie să-l scoţi pe omul acela din cor”, a spus el. “Dacă nu-l vei scoate îmi voi da demisia. Membrii corului vor renunţa şi ei. Te rog fă ceva.”
Aşa că păstorul a mers la omul respectiv şi i-a sugerat…”Poate că ai vrea să te retragi din acest cor.”
“De ce ar trebui să mă retrag din cor?”, a întrebat el.
“Ei bine, cinci sau şase persoane mi-au spus că vocea ta este jalnică.”
“Asta e nimica toată”, spuse omul râzand zgomotos. “Mie mi-au spus cincizeci de persoane că predicarea ta este jalnică!”.

DE-ALE CĂSNICIEI…

De douã ori pe săptămână mergem la restaurant, mâncăm,
ne distrãm. Ea merge marți, eu vineri.
Nu am vorbit cu soția mea de unsprezece luni. Nu am îndrăznit s-o întrerup.
Nevasta m-a întrebat: „Ce e pe televizor?“ I-am răspuns: „Praf!“
O țin mereu de mânã pe nevastă-mea. Mai ales când mergem la cumpărături. Cum o scap începe să cheltuiască.
Am întrebat-o pe soție unde vrea să meargă de aniversarea căsătoriei noastre și mi-a spus că vrea într-un loc unde n-a fost
de multă vreme. I-am sugerat bucătăria.

Ce este o moluscă?

Moluscă (subst. fem) = persoană care
frecventează molurile (engl. mall) şi te uscă / usucă de bani.

100 de întrebări și 100 de răspunsuri despre ecumenism/39

Care sunt caracteristicile Bisericii luterane?


Bisericile luterane fac referință la Martin Luther (1483-1546), călugăr augustinian și doctor în teologie la Wittenberg.

Cărțile confesionale

Credința Bisericilor luterane se bazează pe acele texte „care, împreună cu profesiunile de credință ale Bisericii antice: Crezul apostolic, niceno-constantinopolitan și atanazian, au intrat să facă parte, în anul 1580, din așa numita Carte a Concordiei (Liber Concordiae)”. Este vorba de colecția oficială a cărților recunoscute de Biserica luterană, care a fost publicată în a 50-a aniversare a proclamării Confesiunii Augustană (25 iunie 1530). Din Liber Concordiae fac parte următoarele texte:

- Confesiunii Augustană (Confessio Augustana, presc. CA), al cărei autor principal a fost Filip Melanton, colaboratorul cel mai apropiat al lui Martin Luther.
- Apologia Confesiunii Augustane (Apologia Confessionis Augustanae), care apără CA de atacurile Criticii. Aceasta din urmă a apărut grație inițiativei împăratului ca răspuns din partea catolică la doctrina reformatoare conținută în CA. Textul, sub formă de apologie, a fost elaborat de Melanton și a fost publicat în formă lărgită în anul 1531.
-   Articolele de la Smalcalda. Autorul este Martin Luther, care le-a redactat la cererea electorului Saxoniei Johann Friedrich (1532-1547), formulând articolele principale ale credinței evanghelice. Articolele au obținut rangul de text oficial al credinței luterane în anul 1544.
- Tratatul asupra autorității și asupra primatului papei (De potestate et primatu papae tractatus). Acest text a apărut în anul 1537 în timpul Ligii de la Smalcalda. Autorul tratatului este Filip Melanton. Deoarece în CA din 1530 nu a fost tratat argumentul papal, pentru a nu irita împăratul, Tratatul  a fost adăugat la CA sub formă de alegat. A devenit imediat unul din textele oficiale ale credinței luterane.
-   Micul catehism. A fost publicat sub formă de volum în anul 1529. Autorul este Martin Luther. Are un caracter pastoral și nu este polemic.
-  Marele catehism. Conține ciclul, reelaborat, al predicilor lui Luther, ținute la Wittenberg în anul 1528. A fost tipărit în anul 1529 ca Deutscher Katechismus. „Trebuia să folosească preoților și predicatorilor ca manual pentru educarea copiilor și al adulților în parohii”.
-  Formula de la Concordia (Formula Concordiae). Scrisă în anul 1577, a refăcut unitatea în luteranism, condamnând pozițiile extremiste ale așa numiților gnesioluterani (adevărații luterani) și ale filipiștilor (discipolii lui Filip Melanton). Titlul ei complet suna astfel: Aprofundată, veritieră, credincioasă și definitivă repetare și explicare a unor articole ale Confesiunii Augustane.
Numai două din aceste scrieri sunt recunoscute de Bisericile luterane din întreaga lume: Confesiunea Augustană și Micul Catehism al lui Luther.

Profilul doctrinar

Ca unic fundament al credinței Luther recunoștea Sf. Scriptură (sola Scriptura), punând la îndoială prin aceasta valoarea tradiției. El învăța că mântuirea se obține numai cu ajutorul credinței (sola fide) și nu cu ajutorul operelor. Mântuirea este opera lui Isus Cristos (solus Christus). Scrierile confesionale subliniază aspectul spiritual al Bisericii, care este prezentă în orice loc unde este vestită cu fidelitate și puritate evanghelia lui Isus Cristos, iar sacramentele sunt administrate ținând cont de voința lui Dumnezeu. Unitatea Bisericii, al cărui cap invizibil este Isus Cristos, are o natură spirituală. Și din acest motiv, după părerea lui Luther, Biserica nu are nevoie de un cap vizibil. Biserica luterană recunoaște principiul preoției universale a tuturor credincioșilor, fondat pe o neîncetată ofertă a propriei vieți în slujba lui Isus Cristos.
Religioșii, bărbați și femei, sunt chemați de Biserică să slujească Cuvântul lui Dumnezeu. Nu este în vigoare pentru ei obligația celibatului. Biserica luterană recunoaște două sacramente: botezul și Cina Domnului: „Este adevăratul trup și adevăratul sânge al Domnului Isus Cristos, pe care el însuși le-a dat nouă creștinilor, pentru ca să fie mâncat și băut sub speciile pâinii și ale vinului” învață Luther în Micul Catehism. În sacramentul Sf. Împărtășanii credinciosul obține iertarea păcatelor, viața și mântuirea.
Teologia luterană recunoaște numai paradisul și infernul, în vreme ce nu se exprimă asupra Purgatorului.
După datele din 1992, există în lume circa 58,3 milioane de credincioși ale Bisericii luterane. În timpul Adunării Generale de la Lund (Suedia) s-a constituit Federația Luterană mondială. Obiectivul ei este cea de a realiza o colaborare mai strânsă între Biserici, în sfera teologiei și a asistenței mutuale.

În timpul celei de-a VI-a Adunări Generale a Federației Luterane mondiale, ținută la Dar-es-Salaam (1977), luteranii au propus propria concepție despre unitatea în diversitate, care constă în căutarea unității fără a renunța în mod necesar la propria tradiție confesională și la identitate.

Grech: "Citindu-l pe Augustin, citim ceva din noi înşine"

Miercuri, 28 august 2013, în sărbătoarea sfântului Augustin, părinte spiritual al Ordinului, se deschide la Roma al 184-lea Capitul General al Ordinului Sfântului Augustin. Despre actualitatea marelui învăţător al Bisericii intervine Eminenţa Sa cardinalul Prosper Grech O.S.A., profesor emerit al mai multor universităţi romane şi consultant la Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, unul dintre cei mai mari biblişti în viaţă şi cofondator, cu părintele Agostino Trap? O.S.A., al Institutului Patristic Augustinianum.


Eminenţă, care este motivul actualităţii sfântului
Augustin?
Card. Grech: Augustin cuprinde totul în personalitatea sa. Ca teolog şi filozof s-ar putea vorbi despre Augustin aşa cum se vorbeşte despre Platon, dar Augustin are în plus experienţa sa personală... toată spiritualitatea şi teologia lui Augustin este legată de persoana sa. În primul rând el este un sfânt: un sfânt convertit, care a avut experienţa lumii. Apoi Augustin este un păstor şi din acţiunea sa pastorală vine şi teologia sa. În sfârşit Augustin este uneori şi un "teolog de masă", însă acest lucru l-aş pune în subordine. Sfinţii Părinţi din trecut în general nu erau teologi de masă. Catedra lor era pupitrul şi de la pupitru trebuiau să înfrunte toate problemele atât ale auditoriului lor cât şi ale Bisericii, ale spiritualităţii întregii Biserici, şi ceea ce predicau trebuiau să trăiască ei înşişi, înainte de toate în viaţa lor personală. Acesta este şi cazul sfântului Augustin.
Venind la actualitatea sfântului Augustin: Confesiunile sunt cartea cea mai citită în literatura creştină după Biblie. Pentru ce este citită aşa de mult? Probabil unii o citesc din curiozitate - se gândesc la cine ştie ce mărturisire de păcate, în timp ce "confesiuni" înseamnă laude, mulţumiri faţă de Dumnezeu - dar adevărata forţă a acestui text stă în faptul că el conţine experienţa existenţială a unui om care a început aproape de la nimic, avea moştenirea spirituală a mamei sale, până a ajuns la sfinţenie. Este o experienţă. Teologia sa vine nu numai din necesităţile sale pastorale, ci şi din ceea ce a simţit în sine în timpul întregului acest drum spiritual pe care l-a făcut. Ştim apoi că sfântul Augustin este numit "teologul harului", adică al acelui ajutor divin care se află în interiorul omului pentru a-l ajuta să depăşească dificultăţile şi slăbiciunile naturii umane. Augustin a luat fundamentul biblic de la sfântul Paul - din Scrisoarea către Romani şi din scrierile despre lucrarea acţiunii Duhului Sfânt înlăuntrul omului - dar a vorbit aşa de mult despre asta pentru că el a simţit în el însuşi această chemare la sfinţenie. Harul l-a simţit şi l-a trăit. Iată actualitatea sa: el vorbeşte despre experienţa sa şi de vreme ce ea este experienţa pe care omul o trăieşte în orice epocă, atunci citindu-l pe Augustin, citim ceva din noi înşine, din problemele Bisericii noastre, din problemele societăţii, din relaţiile dintre stat şi Biserică şi aşa mai departe, pentru că e suficient a citi orice operă a lui Augustin că mereu se găseşte ceva care vorbeşte direct inimii.

Lectura cărui text al sfântului Augustin o sugeraţi astăzi?
Card. Grech: Eu aş spune să se citească ori Confesiuni, ori Comentarii asupra Psalmilor, în mod deosebit acele texte istorice sau mai spirituale din Confesiuni.
Chiar dacă unul nu citeşte direct operele sale, există foarte multe cărţi de "divulgare" care ar putea să trezească apetitul unor aprofundări ulterioare, în afară apoi de antologii, de exemplu cea îngrijită de părintele Cremona, unde se pot citi textele cele mai uşoare din sfântul Augustin care trezesc apoi dorinţa de a aprofunda cunoaşterea sa.

La 28 august se deschide Capitulul Ordinului Sfântului Augustin. Ce doriţi pentru Ordin pentru următorii ani?
Card. Grech: Nu aş vrea să încep de la problema vocaţiilor de care suferă toate Ordinele astăzi, îndeosebi în Occident şi în Europa, chiar dacă un pic de lumină străluceşte astăzi. Ordinul nu constă în cantitate, ci în calitate. Să pornim de la această întrebare: dacă noi trăim astăzi, ce anume are nevoie Biserica astăzi în ţara noastră, acolo unde ne aflăm? Ce anume ne cere Cristos prin intermediul Bisericii? Ca să luăm în serios aspectul pastoral al bisericii în care noi suntem, dând un răspuns augustinian la această pastoraţie. Trebuie să dăm acest răspuns în mod comunitar: ca Ordin, ca să se poată merge la episcopul locului şi să se întrebe care este urgenţa în acea dieceză particulară şi noi să înţelegem cum putem răspunde la această urgenţă în spiritul lui Augustin.

Aprofundare intelectuală şi acţiune pastorală, un binom indisolubil...
Card. Grech: Pastoraţia nu înseamnă cuvinte goale, s-ar putea cădea în retorica goală... studiul este pastoral. Mai întâi trebuie să studiem. În timp ce unul studiază, ar trebui să aibă mereu în minte ce relevanţă are ceea ce îşi însuşeşte în viaţa sa ca persoană consacrată şi apoi ca preot... şi desigur Sfânta Scriptură. Augustin, ca toţi părinţii, era interpret al Scripturii: ei trăiau din Biblie. O citeau şi o reciteau, o meditau şi o meditau în cadrul rugăciunii. Nu numai ca exegeţi la persoana a treia, ci ca persoane angajate s-o trăiască personal. Recitindu-l pe sfântul Ioan, pe sfântul Paul, dar şi în Vechiul Testament cărţile sapienţiale şi cărţile profetice, unul începe să intre în rădăcinile de la care Augustin a pornit pentru a da răspunsuri atât pastorale cât şi teologice.

Eminenţă, Papa Francisc şi sfântul Augustin...
Card. Grech: Papa era foarte evlavios faţă de sfânta Monica: adesea vizita mormântul sfintei Monica şi rămânea acolo ca să se roage. Ca augustinian, sper ca Papa Francisc să se poată "îndrăgosti" tot mai mult şi de sfântul Augustin pe care cu siguranţă nu-l ignoră.
(După Zenit, 26 august 2013)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Sursa: www.ercis.ro 

Învață de la toate - Traian Dorz

Învață de la apă să ai statornic drum 
Învață de la flăcări că toate-s numai scrum
Învață de la umbră să taci și să veghezi
Învață de la stâncă cum neclintit să crezi
Învață de la soare cum trebuie s-apui
Învață de la piatră cât trebuie să spui
Învață de la vântul ce-adie pe poteci
cât trebuie prin lume de liniștit să treci
Învață de la toate că toate sunt surori
Să treci frumos prin viață, să poți frumos să mori
Învață de la vieme că nimeni nu-i uitat
Învață de la nufăr să fii mereu curat
Învață de la vultur când umerii ți-s grei
Și du-te la furnică să vezi povara ei
Învață de la greier, când singur ești, să cânți
Învață de la Lună să nu te înspăimânți
Învață de la păsări să fii mai mult un zbor
Învață de la toate că totu-i trecător
Ia seama, fiu al jerfei, prin lumea care treci
Să-nveți din tot ce piere cum să trăiești în veci