vineri, 4 octombrie 2013

De ce la tine, Francisc?


de Giacomo Bini OFM 

Nimeni nu se îndoiește de actualitatea și capacitatea de atracție a mesajului
evanghelic întrupat de Sf. Francisc acum opt veacuri. Într-adevăr, mărturia Sărăcuțului din Assisi depășește granițele epocii și ale culturii sale; apare imposibil să fie închisă în interiorul unei confesiuni religioase, și cu atât mai puțin a o interpreta ca fiind o „proprietate privată” a discipolilor săi. Este vorba de o experiență spirituală având o dinamică particulară, cu o fascinație ce nu poate fi circumscrisă nici unui anotimp istoric sau grup deosebit. Tocmai atunci când se încearcă să se închidă mesajul său în definiții, când se crede că a fost formulată și înțeleasă odată pentru totdeauna, bogăția lui explodează cu conținuturi și modalități surprinzător de noi. Apariția de-a lungul veacurilor a noi și noi familii religioase și grupuri diferite care se inspiră din această carismă, cât și diferitele încercări de a „reforma” ordinele franciscane, sunt un semn evident al acestei bogății și neliniști.
Este vorba de un mesaj, de o spiritualitate, care-și revendică libertatea ei, bucuria ei de a trăi. Pare că-și găsește casa tocmai atunci când nu are o casă.
De când, în piața din Assisi, în fața episcopului și concetățenilor săi mirați, Francisc s-a dezbrăcat, restituind totul părintelui său și spunând: „De acum îniante voi putea spune liber: Tatăl nostru care ești în ceruri...” și nu „tatăl meu Petru Bernardone”, el și mesajul său nu mai suportă nici o sclavie. Nici o haină lumească nu i se va mai potrivi.
„Francisc, de ce la tine toată lumea aleargă, și fiecare persoană pare că dorește să te vadă și să te audă și să asculte de tine? Francisc, de ce la tine?” (Fioretti, 10). Întrebarea fratelui Masseo ar primi răspunsuri dintre cele mai diferite: datorită spiritului poetic, datorită iubirii față de natură și față de creaturi, datorită împărtășirii viscerale cu cei mai săraci, datorită capacității de reconciliere și de pacificare... Lista ar putea continua, iar fiecare epocă își are lista cu propriile ei răspunsuri. Fiecare familie sau institut franciscan, printre sutele apărute în decursul istoriei, poate să revendice și să definească simbolul lui, „haina” lui, structura lui, angajarea lui socială; dar vai dacă aceste opere, sau alte forme exterioare vor fi privite ca fiind realizarea definitivă a spiritulității franciscane! Francisc repetă fiecăruia: „Vreau ca să nu mi se vorbească de nici o regulă, nici de cea a Sf. Benedict, nici de cea a Sf. Augustin, nici de cea a Sf. Bernard, de nici un alt ideal sau fel de viață diferită de cea revelată și dăruită de marea milostivire a Domnului. Domnul mi-a spus ca să fiu ca El, un nebun în această lume...” (Spec. 68, cfr. 1Cor 4,10).
„Miracolul evanghelic”, numit Francisc s-a născut atunci când, eficienței unei vieți bazate pe comerț și pe acumulare de bunuri, idealului cavaleresc care definea în fața altora imaginea lui, a fost înlocuit cu imaginea lui Cristos cel sărac, imaginea unui Dumnezeu care se face cunoscut în sărăcie, în fragilitate, în expropiere, în dăruirea de sine cea mai radicală: „Fiul Omului nu are unde să-și sprijine capul”. În această „nesiguranță” trăită de Fiul lui Dumnezeu pe acest pământ, Sfântul din Assisi și-a găsit siguranța, punctul de referință, orizontul clar, atât de afascinant, atât de înțeles încât totul în jurul lui și-a schimbat înfățișarea și semnificația. Se nasc relații noi, profunde, libere și eliberatoare. Totul este potențiat de el: intuițiile totdeauna noi, afectivitatea lui care nu cunoaște limite, fantezia lui simbolică care, an după an devine tot mai audace și încrezătoare. Totul este trăit în simplitate și unitate, recondus spre orizontul determinant: „Acum pot spune cu libertate: Tatăl nostru care ești în ceruri”. Sărăcia lui face spațiu Duhului în el, care multplică capacitățile creative ce vin de la Dumnezeu și numai de la El.
De ce Francisc fascinează încă și nu ne lasă să „dormim” în pace? Pentru că trimite direct la Vestea cea Bună, trimite la întâlnirea directă cu mesajul evanghelic și invită pe fiecare: „Acum îți revine ție, trupului tău, inimii tale să dai carne Evangheliei, astăzi, cu mult curaj și fără ezitări. Ești în brațele lui Dumnezeu Tatăl: nu-ți fie teamă!”.
Francisc fascinează pentru că revelează și exprimă toate posibilitățile existente în noi, dar pe care deseori nu reușim să le eliberăm din cauza închiderii în noi înșine care ne sufocă și ne neliniștește. Abandonarea în Dumnezeu a trezit în Francisc încrederea în sine ca obiectul al nesfârșitelor ale lui Dumnezeu și de infinite posibilități de expresie; i-a revelat bucuria exproprierii radicale și libertatea pentru Împărăția lui Dumnezeu; l-a deschis spre fecunditatea nesfârșită a relațiilor cu persoanele și cu întreaga creație, transformându-l în omul dialogului, al comuniunii și al păcii. Dar această abandonare totală, asemănătoare cu cea a unui copil care așteaptă totul de la părinți, trebuie cucerită zi de zi, ascultând Cuvântul lui Dumnezeu, aproape apărându-L pe Dumnezeu de noi înșine, reparcurgând cu mult curaj diferitele căi de spoliere. „Francisc – spune primul biograf – părea un om venit din altă lume” (1Cel 36): dintr-o lume mai umană, mai fraternă, mai respectuoasă și mai solidară; lumea pe care cu toții o dorim și i visăm. Ar putea fi lumea celui de-al treilea mileniu, dacă nu vom accepta pasiv impunerea infinitelor forme idolatrice și egocentrice ce ne sunt propuse, dar vom primi cu inimă reînnoită proiectul originar al lui Dumnezeu în noi. Este esențial să ne reapropiem cu entuziasm de noutatea mesajului evanghelic transmis de fascinația originală a lui Francisc; a da acestui conținut noi forme mai transparente, mai elocvente, mai semnificative; a găsi „burdufuri noi pentru vinul nou”, astfel ca viața noastră să devină o vestire coerentă a Celui în care ne-am pus speranța.
Fiecăruia dintre noi, bărbați și femei, este adresată marea invitație pe care Sărăcuțul din Assisi o pronunță în momentul morții: „Eu mi-am făcut partea, Cristos să vă învețe care este partea voastră” (2Cel 214).
Francisc ne-a lăsat un conținut „nud”, așa cum era el în piața din Assisi; ne-a transmis un mesaj clar de întrupat și de mărturisit.
„De ce la tine, Francisc?”. Atunci când Francisc trecea pe străzi, toți alergau în urma lui, pentru că simțeau că în el exista mult mai mult decât el însuși. Nouă ne revine să redăm prospețime, concretețe și actualitate acestui mesaj: nu putem dezamăgi așteptările lumii în care trăim.