vineri, 13 decembrie 2013

Dumnezeu a ales pe cele mici și nebune în ochii lume, ca să-i confunde pe cei înțelepți....

“Să ne amintim că Dumnezeu, din multitudinea planetelor
universului, a ales, poate, una dintre cele mai mici şi mai neînsemnate pentru întruparea Sa”, şi-a continuat PS Florentin predica, “de asemenea, din multitudinea popoarelor care erau pe pământ, a ales un popor modest, de nomazi, pe care l-a făcut poporul Său, poporul lui Israel; şi dintre toate femeile care existau pe pământ, şi-a ales o tânără necunoscută, săracă, pe Preasfânta Fecioară Maria, pentru a-i fi Mamă în momentul sosirii Sale pe pământ. Şi dintre toate casele, palatele, care existau, Isus a ales o peşteră neînsemnată pe câmpul păstorilor, pentru a veni în mijlocul nostru. Isus alege ceea ce este mic, modest, slab, nu din întâmplare, ci, pentru că însuşi Dumnezeu a ales să fie mic, simplu, nebăgat în seamă, până la 30 de ani. De aceea, în aceşti copilaşi care astăzi s-au împărtăşit, vedem şi albul neprihănit al zăpezii de afară, vedem şi strălucirea stelei care a luminat atunci în noaptea Betleemului, ei să fie şi modelul pentru noi, ca şi noi să ne curăţăm sufletele, să ne dezlegăm de orice legătură a răului să putem trăi liberi şi în bucurie această sfântă sărbătoare a Naşterii Domnului de care ne apropiem”.

Sursa: www.catholica.ro 
Extras dintr-o predică a PS F. Crihălmeanu