marți, 8 iulie 2014

10 REGULI PENTRU A CITI ȘI A NE RUGA CU BIBBIA



1. INTRĂ ÎN CAMERA TA… (Mt 6,6)

Tu, atunci când te rogi, intră în camera ta…: este invitația lui Isus să ne reculegem în rugăciune, cu o inimă eliberată de gălăgii și distrageri... A citi Biblia înseamnă a-L întâlni pe Dumnezeu care vrea să ne vorbească față în față, așa cum fac două persoane care se iubesc.

2. ROAGĂ-TE ÎN ASCUNS... (Mt 6, 6)

și, închizând ușa, roagă-l pe Tatăl tău în ascuns; iar Tatăl tău, care vede în ascuns, te va recompensa: Înainte de a deschide Biblia, invocă-L pe Duhul Sfânt pentru ca să îndepărteze orice piedică în înțelegerea Cuvântului, și să-L poți întâlni pe Domnul care-ți vorbește. Să fie o invocare tăcută, să dureze câteva clipe, acest lucru ajutându-te să te pui în fața Domnului.

3. DESCHIDE CARTEA... (Apoc 5, 7)

Și Mielul a ajuns și a luat cartea... Atunci când luăm Biblia în mâini, să o tratăm cu reverență: Cuvântul este „Trupul lui Cristos, Carnea lui Cristos”. Biserica tămâiază Biblia, face să fie sărutată de cel care o citește la Sf. Liturghie. Să învățăm și noi să sărutăm Biblia înainte și după citirea ei.

4. CAUTĂ ÎN CARTE ȘI CITEȘTE... (Is 34, 16)

Căutați în cartea Domnului și citiți...: Deschidem Biblia și citim textul. Nu citim la întâmplare, ciugulind de ici și de colo. Să urmărim Lecționarul liturgic și să citim lecturile zilei, sau să citim o carte a Bibliei în mod continuu. Să nu citim numai cu ochii: dacă este posibil, să pronunțăm cuvintele cu buzele, fără grabă.

5. ÎNȚELEGE CEEA CE CITEȘTI... (Fap 8, 30)

Filip alergă în față și, auzind că citea din profetul Isaia, spuse: „Înțelegi ceea ce citești?”. Biblia hrănește inima noastră în măsura în care înțelegem ceea ce citim. Pentru aceasta să căutăm să citim totdeauna și notele care comentează textul și fragmentele paralele care sunt puse la marginea foii, sau la subsolul paginii.

6. MEDITEAZĂ ÎN INIMA TA (Lc 2, 19)

Maria, din partea ei, păstra toate aceste lucruri, meditându-le în inima ei. Atunci când citim Biblia să ne oprim în fața cuvintelor mai importante și să reflectăm asupra semnificației lor. Să confruntăm viața noastră cu Cuvântul lui Dumnezeu: Duhul care este în noi ne va ajuta să înțelegem textul și ne va arăta ce trebuie să facem pentru a ne asemăna cu Cristos.

7. VORBEȘTE-I LUI DUMNEZEU, FĂRĂ FRICĂ (Iob 9, 35)

Atunci eu voi putea vorbi fără a mă teme de El, pentru că astfel nu mă aflu în mine însumi. După ce l-ai ascultat pe Domnul, să-i vorbești tu lui Dumnezeu, să răspundem mesajelor Lui, propunerilor Lui... Să-i mulțumim pentru cuvintele pe care n-i le-a spus, pentru toată iubirea pe care o are față de noi. Să-L interogăm pe Domnul: „Ce vrei de la mine?”.

8. CREZI ÎN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU (Tob 14, 4)

Pentru că eu cred Cuvântului Domnului... În timp ce citim și ne rugăm cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu toată credința noastră să-i spunem Domnului că îne încredem în El și credem că „astfel va fi cu cuvântul ieșit din gura mea: nu se va întoarce la mine fără efect, fără a fi produs ceea ce doresc și fără a fi împlinit lucrul pentru care l-am trimis” (Is 55, 11).

9. PUNE CUVÂNTUL ÎN PRACTICĂ... (Mt 7, 24)

De aceea, oricine ascultă aceste cuvinte ale mele și le pune în practică se aseamănă cu un om care și-a construit casa pe stâncă. Biblia nu este o carte de „citit”: este manualul vieții noastre. Cuvântul care nu este trăit este un cuvânt pierdut, trădat. Atunci când închidem Biblia, să ducem în inima noastră Cuvântul pe care l-am citit și l-am rugat, și să-l trăim cu bicurie în mijlocul oamenilor.

10. PREDICĂ CUVÂNTUL... (Mt 10, 27)

Ceea ce vă spun în întuneric spuneți-o la lumină, și ceea ce ascultați în surdină, predicați-o de pe acoperișuri. Cuvântul lui Dumnezeu nu trebuie să o ținem pentru noi: este o veste bucuroasă de transmis altora, pentru că trebuie să fim „martori în fața tuturor oamenilor despre lucrurile pe care le-ai văzut și le-ai auzit” (Fap 22, 15).




Sf. Scriptură irigă rugăciunea

Un punct important al învățăturii Sf. Isaac Sirul ((Beit' Katraja,
~640; Rabban Sabor, ~700), cunoscut uneori şi sub numele de Isaac din Ninive privitor la Sf. Scriptură este raportul acesteia cu rugăciunea, de înțeles într-un dublu sens. Înainte de toate, rugăciunea este alveola necesară în care lectura spirituală a Bibliei trebuie să se înscrie: „Nu te apropia de cuvintele misterioase ale Scripturii fără a te fi rugat mai întâi și fără a fi implorat ajutorul lui Dumnezeu, spunând: Doamne, fă ca eu să experimentez puterea care se află în ele. Consideră că rugăciunea este cheia pentru a discerne adevărul în Scripturi”.
Dar, în mod reciproc, Scriptura este pentru Isaac și ceea ce alimentează rugăciunea sihastrului; este materie pentru rugăciune care, de aceea, este fundamental o exercitare în ascultare: „Lectura Scripturilor întărește intelectul și, mai ales, irigă rugăciunea; este ajutor în priveghere și este însoțitoare; este lumină pentru inteligență, ghid pentru drum, semănătoare de abundente contemplări în rugăciune; împiedică vagabondarea și umblarea spre pășuni de lucruri inutile; seamănă în suflet amintirea continuă a lui Dumnezeu și al vieții sfinților care i-au plăcut Lui, și obține intelectului înțelepciune și finețe.
În alt loc, Isaac afirmă că lectura Scripturii este cea care pregătește și predispune sufletul la rugăciune; o iluminează, pentru ca aceasta să nu devină o experiență numai fizică și exterioară: „Ceea ce puterea rugăciunii este pentru conduitele ascetice, același lucru este lectura pentru rugăciune. Într-adevăr, orice rugăciune care nu este hrănită cu lumina Scripturii, este făcută numai după o cunoaștere corporală. Și, chiar dacă ar implora lucruri bune, și din ea ar izvora sentimente nobile, rămâne adevărat că o astfel de rugăciune este mai slabă decât cunoașterea care ne vine din lectura Scripturii. Acest lucru pentru că, în vreme ce meditează realități mărețe și pare a se întreține în realități minunate, un astfel de rugător se află în realitate departe de Dumnezeu. Și astfel nici măcar nu reușește să obțină acele realități frumoase în care speră, dar umblă în fața propriului chip și reflectează asupra propriei voințe: într-adevăr, atenționarea care vine din dreapta cunoaștere a Scripturilor nici măcar nu o atinge”.
Atunci când rugăciunea este hrănită din Scriptură, atunci ea devine și experiență de maturizare în cunoaștere și, de aceea, ceea ce cere nu mai ascultă de o înțelegere corporală, așa cum este cea a celui care, contorsionat asupra propriei persoane, nu-și urmează decât propria voință. Rugăciunea creștină, fiind înainte de toate ascultare a Cuvântului conținut în Scripturi, este exercitare spre convertire, în măsura în care, cunoscând tot mai în profunzime care este voința lui Dumnezeu, caută să o facă proprie.  

Traducere: Pr. Pătrașcu Damian
Autor: Sabino Chialà, La perla dai molti riflessi