sâmbătă, 19 iulie 2014

Este importantă și ordinea exterioară


S-a demonstrat, din punct de vedere științific, că locurile mai iluminate descurajează criminalii, mai mult decât locurile întunecate. Acolo unde există lumină, lumea se simte mai în siguranță, este mai liniștită și mai surâzătoare. În locurile iluminate agresivitatea scade și se accentuează curtoazia. Lumea începe să se comporte mai educat, devine mai gentilă, mai disponibilă în a se ajuta reciproc. În schimb, întunericul, mizeria, acreala unui loc declanșează agresivitate, o stimă scăzută de sine, deprimare și alte patologii.
Cercetările conduse de David Tolin de la Hartford Hospital’s Institute of Living din Connecticut confirmă că dezordinea nu numai că este dăunătoare sănătății fizice a omului, dar face rău și sănătății psihologice și spirituale, produce confuzie, disconfort psihic, conduce la o stimă în general scăzută. Dezordinea nu numai că favorizează dezvoltarea mucegaiului și a bacteriilor, care dăunează sănătății, dar face și ca persoana să înceapă să se simtă nelalocul lui în casa proprie, se simte străin, nu se odihnește, sau se odihnește rău. Atunci când trăim într-un ambient în care trebuie să căutăm totdeauna ceva, nivelul stresului se ridică, persoana se irită foarte ușor și trezește iritare și în ceilalți.
Acolo unde există dezordine, lucrurile se amestecă, cele importante și necesare se află pe același plan cu cele nesemnificative, care nu influențează cursul evenimentelor. Una din cauzele dezordinii și a crescândei imposibilități de a stăpâni haosul este, printre altele, mania, uneori patologică de a acumula lucruri, așa numitul colecționism compulsiv. Psihologa clinică Liz Forrester crede că aceasta poate să provină din convingeri greșite asupra lucrurilor posedate. Persoanele care suferă de această patologie deseori au pierdut simțul a ceea ce pentru ei este cu adevărat important și necesar pentru a fi fericiți, și au creat o legătură emotivă cu obiectele avute, legătură care, uneori, coexistă împreună cu legăturile afective cu persoanele, alteori această legătură înlocuiește pe cea cu persoanele, lucrurile devenind unica companie pentru om.

A renunța la lucrurile inutile are o funcțiune terapeutică. Această acțiune aduce în viața persoanelor lumină și mult spațiu nou, pe care aceștia îl pot umple cu ceva nou: idei noi, proiecte noi pentru viitor, cunoștințe și prietenii noi. Produce și o anumită libertate, care constă în posibilitatea de a decide aspectului viitorului persoanei, a alege prieteniile și proiectele pentru viitorul de întreprins. Cel care nu este în stare să facă această acțiune se supune diferitor forme de sclavie care, la sfârșit, se reduc la închiderea în sine, la prăbușirea în propriul eu. În consecință, puțin câte puțin, eul începe să obțină putere asupra persoanei și începe să o aservească. Acesta este începutul sfârșitului. Din acest moment, persoana nu va mai fi în stare să stabilească o relație corectă cu realitatea totdeauna în schimbare. 

Ordinea interioară, înainte de toate


Trebuie să punem împreună ordinea interioară cu cea
exterioară: cu cât mai mare va fi ordinea interioară, cu atât mai plăcut va fi și ambientul din jurul nostru, mai multă lumină va fi în acesta, armonie și izvor de bucurie. Credința creștină spune că în opera creației, despre care citim în Sf. Carte, Creatorul a transferat „în afara Lui” ordinea, frumusețea și armonia relațiilor lui divine, a permis creației să fie părtașă la bogăția Lui și la aceste splendide interdependențe/relații.
Se știe că persoana care are o ordine interioară este, din punct de vedere spiritual și intelectual mai bogată, în vreme ce persoana care este haotică în interiorul ei dăunează sieși și celor din jurul ei. Confuzia interioară și dezordinea morală murdăresc și ambientul extern, producând haos și în el. Omul își pierde capacitatea de a distinge ceea ce este bun de ceea ce este rău, ce anume îi folosește de ceea ce îi dăunează. Absența luminii interioare răspândește întunericul peste tot. Tocmai acest lucru înțelegea Isus să-l spună atunci când îi avertiza pe discipolii săi: „Nu există nimic în afara omului care, intrând în el, să-l poată face necurat. Dar sunt lucrurile care ies din om cele care-l fac să fie impur” (Mc 7, 15). Omul curat în interior este bogat, în vreme ce omul murdar în interior este sărac.
Această observație este valabilă și pentru ambient. Un ambient mai curat invită omul să se preocupe de curăția inimii și a gândurilor, a dorințelor și a imaginilor pe care le privește, dar și pentru a face astfel ca prieteniile pe care le cultivă să-l conducă spre frumusețe și să-l păstreze în frumusețe. În schimb, un ambient murdar, dezordonat, „negru”, generează persoane „murdare”, din punct de vedere spiritual și moral corupte, perfide. Acestea sunt cu adevărat persoane sărace, în interior și în exterior. Prieteniile instaurate de aceste persoane sunt nesincere și puțin durabile, pentru că sunt motivate de interese personale și de exigențele momentului, de oportunism, și de aceea se termină repede. Într-un ambient „murdar”, gândul nu se odihnește, inima nu se întărește, nu se naște dorința de bine, nu se manifestă idealuri nobile. Omul cu inima și gândurile dezordonate se află totdeauna pe picior de fugă: fuge de sine și de alții, se ascunde așa cum a făcut Adam (cf. Gen 3, 10ss.). Se lasă chiar târât de patimi dezordonate. Nesatisfăcut de ceea ce posedă, caută continuu alte lucruri, convins fiind că acestea vor putea umple golul din viața lui. Nimic mai greșit! Adevărata bogăție nu se găsește în „exteriorul” persoanei, dar se ascunde în interiorul ei. La fel, frumusețea autentică se naște înainte de toate în interiorul omului (în inima lui, în mintea și în dorințele lui, etc.) și numai după aceea se manifestă în exterior, răspândind asupra altora o adevărată căldură, iubire și devoțiune, un sens de siguranță, și producând în inima altora un optimism mai mare pentru viitor.
Adevărata curăție și frumusețe nu se mărginește să elimine gunoiul dintr-o casă bogat aranjată sau dintr-o viață de lux, dar atinge mai degrabă interioritatea omului. Evident, mizeria și confuzia, ca și un miros urât, pătrund prin orice crăpătură în viața omului, ocupă gândurile lui, ideile și proiectele lui. Cu toate acestea, mult mai grave sunt consecințele atunci când acea confuzie are un caracter spiritual și moral, pentru că atunci omul nu mai știe ce trebuie să facă și când să facă ceva, ce este bine și ce anume trebuie evitat, cine/ce trebuie susținut și cine/ce trebuie evitat. Din acest motiv, omul autentic bogat nu este cel care are multe bunuri, dar cel care în interiorul lui este ordonat și sensibil la vocea lui Dumnezeu și a aproapelui.