duminică, 6 septembrie 2015

Cine este bogatul adevărat?

Bogat este cel care știe și pune în practică
ÎNMULȚIREA și ÎMPĂRȚIREA, nu cel care cunoaște nmai ADUNAREA 

Cel care ascultă, nu moare niciodată

Cuviosul Acachie Ascultatorul

Acest cuvios Acachie, a carui viata o marturiseste Sfintul Ioan Scararul, ca pilda de ascultare - in cuvintul al patrulea cel pentru ascultare -, din tinara virsta lepadindu-se de lume, a alergat la o minastire, din Asia. Imbracindu-se in chipul monahicesc, petrecea viata pustniceasca, simplu fiind, dar intelept. Si era in acea minastire un batrin trindav si foarte minios.
   
Acesta, nu se stie cum - zice Sfintul Ioan Scararul - a luat de ucenic pe pururea pomenitul si de un nume cu nerautatea, adica Acachie, pilda ascultatorilor si impreuna patimitor cu mucenicii, care suferea grele patimiri de la acest batrin, de necrezut multora. Caci nu numai cu ocari si cu necinstiri il asuprea pe dinsul, ci si cu batai si cu rani il chinuia. Iar rabdarea lui era fara de margini.
   
Deci vazindu-l pe dinsul un staret, potrivit povestirii Sfintului Ioan Scararul, l-a adus pilda si dovada de fapta buna a ascultarii, in cuvintul sau. Vazindu-l in fiecare zi, ca un rob cumparat, cele mai grozave rele patimind, de multe ori zicea catre dinsul: "Ce este, frate Acachie? Cum te afli astazi? Cistigat-ai vreo cununa?" Iar el indata ii arata uneori ochiul invinetit, iar alteori grumazul sau capul ranit.
   
Deci, cunoscind staretul ca rabdarea lui nu este dobitoceasca si fara de socoteala, zicea catre dinsul: "Bine, bine, frate, rabda cu bucurie si te vei folosi".
   
Deci petrecea sub invatatura batrinului aceluia nemilostiv, rabdind unele ca acestea, nu un an, nici doi, nici trei, ci noua ani - fiindca el ajunsese acum intru masura faptelor bune, hotarite de Cel ce stie inimile si rarunchii tuturor -, s-a dus catre Domnul, ca sa ia de la El cununa rabdarii si a muceniciei, si ca un mucenic sa se odihneasca.
   
Ingropat fiind in cimitirul parintilor, batrinul Sfintului Acachie, dupa cinci zile s-a dus la staret si a zis catre el: "Parinte, fratele Acachie a murit". Iar staretul, auzind, a zis catre dinsul: "Crede-ma, batrinule, eu nu cred ca a murit fratele Acachie". Iar el a zis a doua oara: "Daca nu ma crezi, vino si vezi".
   
Deci s-a sculat staretul degraba si au venit la cimitir amindoi, impreuna cu batrinul fericitului nevoitor. Apoi, ajungind la mormint, a strigat cinstitul staret, ca si catre un viu, catre cel ce cu adevarat si dupa adormire era viu, si a zis: "Frate Acachie, ai murit?" Iar ascultatorul cel bine cunoscator, si dupa moarte aratind ascultare, a raspuns catre marele staret, zicind:
"N-am murit, parinte! Cum este cu putinta sa moara omul care este savirsitor al ascultarii?"
   
Atunci batrinul, cel ce fusese mai inainte staret al Sfintului Acachie, auzind aceste cuvinte ale celui ce si dupa moarte era ascultator, infricosindu-se, a cazut pe fata sa cu lacrimi si, cerind de la egumenul lavrei o chilie aproape de mormintul sfintului sau ucenic, cu intreaga intelepciune a petrecut cealalta parte din viata, zicind catre parinti "ucidere am facut!"
   
Deci, dumnezeiescul Acachie, intru nevointe ca acestea petrecindu-si viata, s-a mutat cu fericire din viata cea vremelnica, a luptelor si a nevointelor, la cea vesnica, in care sint invistierite bunatatile. Iar cinstitul lui trup, pazindu-se mai presus de fireasca descompunere si putrezire, cu dumnezeiasca putere a ramas intreg.
   
Odata, sosind vremea secerisului, monahii care locuiau in acea minastire, avind obicei sa iasa la seceris ca sa-si cistige piinea cea de peste an, au lasat doi din frati in minastire, unul bolnav, iar altul spre pazirea minastirii.
   
S-a intimplat insa ca, putin dupa plecarea lor, sa moara cel bolnav. Iar celalalt, fiind singur si nefiind harnic spre ingroparea fratelui, vazind mormintul minunatului Acachie bun de a ingropa si trupul fratelui celui ce murise, si socotind ca Sfintul Acachie, cum a fost ascultator in viata, asa va fi si dupa moarte, a deschis mormintul lui si a pus peste trupul sfintului trupul fratelui celui mort.
   
Mergind a doua zi la cimitir, a aflat trupul fratelui, pe care il pusese impreuna cu sfintul, lepadat afara. Deci el, luindu-l, l-a pus iarasi in mormintul sfintului. Iar dupa ce iarasi l-a pus, in acelasi chip l-a aflat afara.
   
A doua zi, se judeca cu sfintul si zicea catre dinsul: "Eu am auzit de tine, Sfinte Acachie, ca tu, ca nimeni altul, ai iubit ascultarea, rani si batai de tot felul rabdind pentru dinsa. Dar acum vad ca te-ai facut neascultator, mindru si neiubitor de frati. Caci ma vezi ca sint slab, neputincios si singur, si nu pot sa sap alta groapa si tu nu voiesti atita lucru sa ma ajuti, ca sa primesti pe fratele, ci il lepezi? Deci, ori lasa-l pe dinsul sa zaca impreuna cu tine, ori daca iarasi vei face aceasta si nu vei primi, atunci nu te voi mai suferi pe tine, ci te voi scoate din mormint si te voi lepada afara, ca pe un nesupus, iar trupul fratelui il voi pune in locul tau".
   
Deci, punindu-l pe el iarasi in mormintul sfintului, s-a dus. Venind a doua zi la mormint, a aflat pe fratele cel pus de dinsul zacind in mormintul sfintului, iar pe sfint nu l-a aflat. Si de atunci pina acum se vede mormintul desert, avind numirea: mormintul Sfintului Acachie.
   
Asa preamareste Dumnezeu in cer si pe pamint pe cei ce-L preamaresc pe El aici pe pamint!