Sfânta Fecioară Maria, femeie a vinului nou

Există în evanghelie un episod, cel al nunții din Cana, care după ultimele cercetări biblice ne obligă în mod decis să-l revedem, mai ales în ceea ce privește rolul Mariei.

Cine știe de câte ori ne-am emoționat și noi în fața sensibilității Mamei lui Isus care, cu o finețe toată feminină, a intuit necazul mirilor, cărora le lipsea vinul, și a forțat mâna fiului, oprind din fașă evidenta nenorocire iminentă.

Pare sigur însă că intenția evanghelistului nu era atât acea de a pune în evidență solicitudinea Mariei în favoarea oamenilor, sau puterea mijlocirii ei în fața fiului, cât mai ales cea de a o prezenta ca cea care percepe imediat dispariția micii lumi antice și, anticipând „ceasul” lui Isus, introduce în banchetul istoriei nu numai pocalele sărbătorii, ci și primele fermente ale noutății.

Sărbători și noutăți, deci, năvălesc în sala nunții la invitația ei expresă.

Ne confirmă acest lucru pagina lui Ioan, deloc accidentală care, dacă judecăm bine, explodează cu puterea unui invadent protagonism. Acesta este constituit de cele șase butoaie de piatră, folosite pentru purificarea iudeilor.

Obscene în imobilitatea lor. Deranjante în mărimea lor prevaricatoare. Reci ca niște cadavre, pentru că sunt de piatră. Inutile, pentru că sunt goale, în vederea unei purificări pe care nu mai reușesc să o dea. Șase, și nu șapte, care este numărul perfect. Simbol melancolic, deci, a ceea ce nu va ajunge niciodată să fie complet, care nu va mai atinge hotarele maturizării, care va rămâne întotdeauna sub orice legitimă așteptare și orice nevoie a inimii.

Ei bine, în fața acestui scenariu reprezentat de cele șase butoaie (de piatră, ca și tablele lui Moise), Maria nu numai că-și dă seama că vechea alianță este de acum depășită și că vechiul plan de mântuire fondat pe prescripțiile Legii și-a încheiat de ceva vreme conturile, dar solicită cu mult curaj tranziția.

Vede sosite nivelele de pază a unei lumi care se clatină în tristețe, și invocă de la Fiul ei nu atât o derogare de la legea naturii, cât mai ales o excepție de la natura legii. Aceasta nu mai conține nimic, nu mai este capabilă să purifice pe nimeni, și nu mai înveselește inima omului.

Intervine, de aceea, anticipat, și-i cere lui Isus un acont la vinul noii alianțe care, fiind prezentă ea, va izvorî fără încetare în ceasul crucii.

„Nu mai au vin”. Nu este trăsătura unei providențiale gentileți care intervine pentru a evita mortificarea celor doi miri. Este un strigăt de alarmă care vine pentru a evita moartea lumii.

Sfântă Fecioară Marie, femeie a vinului nou, de câte ori experimentăm și noi că banchetul vieții lâncezește iar fericirea se stinge în ochii comesenilor!

Este vinul sărbătorii care lipsește.

Nu ne mai lipsește nimic pe masă: dar fără sucul vieții am pierdut gustul pâinii care miroase a grâu. Mestecăm plictisiți produsele opulenței: dar cu aviditatea bogaților și cu nervozitatea celui căruia nu-i este foame. Felurile băcătăriei noastre și-au pierdut vechile arome: dar și fructele exotice nu ne mai spun mare lucru.

Tu știi bine de unde provine această inflație de plictiseală. Rezervele de sens s-au epuizat. Nu mai avem vin. Mirosurile dulci ale mustului nu ne mai veselesc sufletul de multă vreme. Vechile beciuri nu mai fermentează deloc. Iar butoaiele goale revarsă numai scântei de oțet.

Mișcă-te, deci, ai milă de noi, și redă-ne gustul lucrurilor. Numai așa, butoaiele existenței noastre se vor umple până sus de semnificațiile ultime. Iar dorința de a trăi ne va face în sfârșit să încercăm amețelile.

Sfântă Fecioară Marie, femeie a vinului nou, adeptă atât de nerăbdătoare a schimbării, care la Cana Galileii ai provocat înainte vreme cel mai grandios exod al istoriei, obligându-l pe Isus să facă probele generale ale Paștelui definitiv, tu rămâi pentru noi simbolul nepieritor al tinereții.

Pentru că este propriu tinerilor să perceapă uzura modulelor care nu mai stă în picioare, și să invoce renașteri care se obțin numai cu radicale răsturnări de situații și nu cu imperceptibile restaurări de laborator.

Eliberează-ne, te rugăm, de mulțumirile facile. De micile convertiri la preț redus. De cârpelile făcute din comoditate.

Eliberează-ne de falsele siguranțe ale zidurilor, de plictiseala repetitivității rituale, de încrederea necondiționată în scheme, de folosirea idolatrică a tradiției.

Atunci când suspectăm că vinul nou distruge butoaiele vechi, dă-ne atenția de a le înlocui. Atunci când în noi prevalează fascinația situației prezente, fă-ne curajoși să abandonăm imediat corturile.

Dacă observăm căderi de tensiune, aprinde în inimile noastre curajul pașilor tăi. Și fă-ne să înțelegem că închiderea față de noutățile Duhului Sfânt și adaptarea la orizonturi joase ne oferă numai melancolia unei senectuți precoce.

Sfântă Fecioară Marie, femeie a vinului nou, noi îți mulțumim pentru că, prin cuvintele: „Faceți tot ceea ce vă va spune el”, tu ne dezvălui misteriosul secret al tinereții.

Și ne încredințezi puterea de a trezi aurora chiar și în mijlocul nopții.

Traducere: Pr. Pătrașcu Damian

Din Don Tonino Bello, Maria, donna dei nostri giorni, San Paolo, Cinisello Balsamo ¹⁸2011, pp. 66-68.