Sfânta Fecioară Maria, femeie foarte frumoasă

Este adevărat. Evanghelia nu ne spune nimic despre chipul Mariei. Ca de altfel, nu ne spune nimic nici despre chipul lui Isus.

Poate că e mai bine așa. Așa nimănui nu i se neagă speranța să audă într-o zi, poate chiar din partea unui arhanghel în trecere: „Știi că semeni foarte mult mamei și fratelui tău?”.

Oricum, cred că Maria era foarte frumoasă.

Nu mă refer numai la sufletul ei. Care, chiar și fără umbra păcatului, era atât de limpede încât Dumnezeu se oglindea în el. Ca munții cei veșnici care, în Alpi, se reflectă în imobila transparență a lacurilor.

Vorbesc și de trupul ei de femeie.

Când ajunge la acest punct, teologia pare să survoleze asupra frumuseții ei fizice.

O lasă să fie celebrată de poeți: „Fecioară frumoasă, care este îmbrăcată cu soarele, încoronată cu stelele, Marelui Soare i-ai plăcut astfel că și-a ascuns în tine lumina...”.

O încredințează cântecelor celor umili: „Privește spre poporul tău, o, frumoasă Doamnă”.

Sau celor pasionantelor refrene ale lumii: „Din răsărit tu apari mai frumoasă... nu există stea mai frumoasă ca tine”.

Sau unui salut rapid al unei antifone: „Vale, o valde decora”. Te salut, o preafrumoasă!

Sau aluziilor liturgice din cântul „Tota pulchra”. Toată frumoasă ești, Marie. Ești splendidă, adică, în suflet și în trup!

Însă ea, teologia, nu trece dincolo. Nu are curajul. Tace asupra frumuseții umane a Mariei. Poate din pudoare. Poate datorită faptului că crede că a spus totul speculând despre fascinația supranaturală a ei. Poate pentru că este datoare unor difidențe încă nedepășite în privința rolului salvifice a trupului. Poate pentru că prea preocupată de a reduce atracția ei la dimensiuni naturaliste, sau temătoare de a trebui să plătească taxa miturilor eternului feminin.

Și totuși, nu ar trebui să fie prea dificil să găsim în evanghelie indicele revelator al frumuseții corporale a Mariei.

Există în limba greacă un cuvânt foarte important, plin de semnificate misterioase care nu au fost niciodată pe deplin explicitate. Acest cuvânt, care fondează substanțial întreaga serie de privilegii supranaturale ale copilei din Nazaret răsună în salutul îngerului: „Kekharitomene”. Este tradus prin expresia: „plină de har”. Dar nu ar putea să-și găsească echivalentul în „foarte grațioasă”, cu aluzii evidente și la încântătoarea splendoare a chipului ei uman?

Cred că da. Și fără să forțăm nota. La fel cum, fără multe forțaturi, Papa Paul al VI-lea, într-un discurs ținut în anul 1975 a avut curajul să vorbească pentru prima dată de Maria ca „femeia îmbrăcată în soare, în care razele preacurate ale frumuseții umane se întâlnesc cu cele supraumane, dar accesibile, ale frumuseții supranaturale”.

Sfântă Fecioară Marie, femeie foarte frumoasă, prin tine vrem să-i mulțumim Domnului pentru misterul frumuseții. El a răspândit-o ici și colo pe pământ pentru ca, de-a lungul drumului, să țină treze inimile noastre de pelerini, nostalgiile insuprimabile ale cerului.

O face să strălucească în culmile înzăpezite, în tăcerea sublimă a pădurilor, în forța valurilor mărilor, în tresărirea parfumată a ierbii, în pacea serii. Și este un dar care ne îmbată de fericire pentru că, chiar și numai pentru o clipă, ne dăruiește să ne aruncăm privirea în crăpăturile care dau spre veșnicie.

O face să strălucească în lacrimile unui copil, în armonia trupului unei femei, în vraja ochilor ei răzătoare și fugitive, în albul tremurând al bătrânilor, în tăcuta apariție a unei bărci care alunecă pe valuri, în freamătul tricourilor colorate ale coridoarelor care aleargă repede în răsăritul unei zile de mai. Și este un dar care ne disperă, pentru că, așa cum spunea cineva, această bogăție se joacă și se pierde la masa verde a timpului.

Sfântă Fecioară Marie, femeie foarte frumoasă, splendidă ca o lună plină de primăvară, împacă-ne cu frumusețea. Tu știi că durează puțin în mâinile noastre avide. Se ofilește imediat sub privirile noastre nesătule. Se usucă pe neașteptate la suflul malign al arzătoarelor noastre avariții. Se contaminează repede la atingerea latentelor noastre necurății. În sfârșit, nu știm să o tratăm bine. Iar groapa adâncă pe care o face în suflet, în loc să să vadă că este o amforă de fericire care ne face să cântăm de bucurie, o vedem ca o rană de nevindecat, care ne face să urlăm de durere.

Te rugăm, ajută-ne să depășim ambiguitatea trupului. Eliberează-ne de spiritul nostru necioplit. Dăruiește-ne o inimă curată, ca inima ta. Redă-ne preocupărilor de necontaminate transparențe. Și îndepărtează de la noi tristețea de a trebui să ne ferim ochii de la lucrurile frumoase ale vieții, din teama că atracția efemerului ne va face să depistăm pașii de la căile care conduc la pragurile eternității.

Sfântă Fecioară Marie, femeie foarte frumoasă, fă-ne să înțelegem că va fi frumusețea cea care va salva lumea. Nu o vor păzi de catastrofa planetară nici forța legii, nici înțelepciunea celor docți, nici diplomația. Din păcate, astăzi, în deriva valorilor, sunt pe punctul să se înece și vechile ambarcațiuni considerate foarte sigure. Trăim anotimpuri crepusculare.

Însă, în această cameră obscură a rațiunii, mai există o lumină care va putea să impresioneze pelicula bunului simț: iar aceasta este lumina frumuseții.

Tocmai din acest motiv, Sf. Fecioară Marie, vrem să simțim fascinația totdeauna benefică și a umanei talei splendori, așa cum simțim ademenirile, uneori înșelătoare, ale creaturilor pământești. Deoarece contemplarea sfințeniei tale supraomenești ne ajută deja foarte mult să ne ferim de noroi. Dar să știm că tu ești foarte frumoasă trupește, cât și sufletește, este pentru noi motiv de incredibilă speranță. Și ne face să intuim că orice frumusețe a pământului este de abia o mică sămânțâ destinată să înflorească în serele din ceruri.

Traducere: Pr. Pătrașcu Damian

Din Don Tonino Bello, Maria, donna dei nostri giorni, San Paolo, Cinisello Balsamo ¹⁸2011, pp. 105-108.