luni, 13 martie 2017

Lângă Tine stau mult mai bine! Pildă pentru inmormantari

Un om căruia îi muriseră toți copii zămisli în inima lui o mare
supărare împotriva lui Dumnezeu. Astfel, își făcu un arc capabil să ajungă până la cer și cele mai bune săgeți pentru a-l ucide pe Dumnezeu. Apoi plecă spre locul unde răsare soarele. Ajuns acolo, așteptă ca soarele să răsară. Se auzi zarva unei mari mulțimi și multe voci strigând: „Deschideți porțile! Faceți loc Regelui!”. Omul văzu o mulțime de persoane luminoase, îl cuprinse frica și se ascunse. Cortegiul trecu, iar în centru se afla „Cel care Strălucește”. Dintr-o dată cortegiul se opri, și persoanele simțiră un miros foarte urât, care aducea cu prezența în apropiere a unui pământean. Priviră bine în jur și descoperiră omul ascuns după un tufiș. Îl conduseră la Dumnezeu. Acesta îl întrebă: „Ce vrei?” iar el răspunse: „Durerea m-a împins să fug departe de bordeiul meu”. Dar ce faci cu acest arc și cu aceste săgeți?”. Oh, mă gândeam să vânez ceva…”. „Da, nu cumva voiai să mă ucizi?”. Sunt aici! Dă-i drumul! Omul ezită și spuse: „Ai dreptate, voiam să te ucid din cauza copiilor pe care m-i i-ai luat”. Dumnezeu răspunse: „Dacă-i vrei pe fii tăi, poți să-i iei înapoi! Privește, sunt în spatele tău”. Omul întoarse capul și-i văzu: erau atât de luminoși și de fericiți că reuși cu greutate să-i recunoască. Atunci îi spuse lui Dumnezeu: „Nu! Ține-i Tu. Lângă Tine stau mult mai bine!  


Mitul Chagga (Zambia)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial