sâmbătă, 20 mai 2017

Reflecții pentru solemnitatea Corpus Domini

Domnul nostru Cristos, părinte blând, înainte să moară, a stipulat un testament la Ultima Cină, iar cu neamul omenesc a încheiat un pact nou, o nouă alianță. Este cunoscut că un părinte înțelept, dorind pacea în mijlocul fiilor săi, scrie cu potrivite și clare cuvinte testamentul, scrisoarea pactului. De aceea, dacă vreunul, în testament, ar lăsa prietenului său o casă de piatră, o sută de monezi de aur, un butoi cu vin, fiul certăreț al defunctului ar putea să spună că în testament, tatăl lui a lăsat numai o casă pictată, imaginea monezilor, caricatura butoiului cu vin? Nimeni nu ar putea accepta aceste explicații, pentru că nu este posibil ca omul prudent să se fi jucat copilărește, și ar fi vrut să-l înșele pe cel căruia i-a scris testamentul. La fel, nici Domnul nostru Cristos nu obișnuia să facă glume; nu putem să gândim că în testament a vrut să lase fiilor săi ceva imaginar.
Amabilul nostru Răscumpărător, când în Noul Testament a făcut să plece din Egiptul acestei lumi poporul pelerin al Sfintei Maici Biserici spre pământul din care curgea lapte și miere, adică dulceața și bunătatea promisiunilor cerești, pentru ca, traversând deșertul mortalității să nu cumva să se piardă din cauza foamei și a setei, la răsăritul mântuirii lumii, deschizând cerurile harului, a făcut să coboară pâine din cer, și la miezul zilei fiind deja lovită – nu cu bastonul lui Moise, ci cu lancia lui Longin – piatra, preasfânta lui coastă, a dat băutură abundentă poporului său. (Slujitorul lui Dumnezeu Didah Kelemen, fragment dintr-o predică la sărbătoarea Corpus Domini).

Îl găsim în templu

Unde trebuie să-l căutăm? Plecăm și întrebăm peste tot cu ajutorul pioaselor cuvinte ale lui Iob: „Sapientia ubi invenitur?” (28, 12). Unde putem afla Înțelepciunea veșnică, pe Fiul lui Dumnezeu? Spuneți-ne voi, creaturilor. Soare strălucitor, care te învârți în ceruri, oare locuiește în tine, așa cum cânta David: In sole posuit tabernaculum suum (Ps 18, 6), în soare și-a așezat cortul său? Sau odihnește în sânul Tatălui, așa cum scrie Ioan: Unigenitus, qui est in sinu Patris (1, 18)? Dar Sf. Paul, care cercetează cerurile, spune: „Misit Deus Fiulim suum (Gal 4, 4), Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său. Post haec in terris visus est (Bar 3, 38), a apărut pe pământ.
Deci, pe pământ trebuie să-l căutăm? Da, pe pământ, pentru că, dacă aici, pe pământ, adică în viața noastră nu-l aflăm, în lumea cealaltă nu vom putea fi cu El. Dar unde îl putem căuta? Oare printre deliciile și bucuriile lumești? Non invenitur in terra suaviter viventium (Iob 28, 13), nu se găsește pe pământul cerlo vii, în delicii. Să fi plecat pe mare, unde poruncea apoi apelor mării? Dar marea răspundea: nu este cu mine. Oare se ascundea în abisuri? Dar abisul spune: nu este în mine. Oh, abis, abis, multe suflete ai mai înghițit în întunecimile tale!
Dacă parcurgem sferele cerului, și dacă întrebăm păsările cerului, nici acestea nu ne vor putea orienta. Unde ești Isuse, unde ești? Spune-ne nouă, pe unde paști, unde odihnești la amiază? (Cânt. C. 1, 6). Ne spune Sf. Luca evanghelistul: Invenerunt eum in Templo, îl găsiră în templu. (Slujitorul lui Dumnezeu Didah Kelemen, fragment dintr-o predică la sărbătoarea Corpus Domini).


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial