duminică, 11 iunie 2017

Ciupercile otrăvitoare

Într-o zi ploioasă de octombrie mă aflam în fața unei sobe, discutând cu un magistrat, prieten de-al meu, despre o carte rea, de care se vorbea foarte mult.
Ai citit-o? – întrebai pe oaspetele meu.
Eu nu; mă bazez pe criticile cu autoritate ale celor care au citit-o
Greșești : trebuie să judecăm de la noi înșine.
Mă pregăteam să critic acest paradox, când cineva bătu la ușă. Era un văcar în vârstă, care avea în mâini un coș plin cu ciuperci frumoase. Stăpânul casei se uită la ele, apoi cu o privire puțin satisfăcută spuse :  - nu mă încred… Întrebați-o pe bucătăreasă.
Aceasta, interpelată, se uita bine la ciuperci:  - Cum e, Gina?
Sunt otrăvitoare, spuse ea cu voce sigură.
Aruncă-le, spuse stăpânul.
Scuzați, spusei eu: - de ce să le aruncați, fără să le fi gustat mai întâi?
Vrei tu ca eu să risc să mă otrăvesc, pentru a vedea dacă sunt otrăvitoare?
Iar tu, nu voiai să mă expui otrăvii, făcându-mă să citesc opera despre care vorbeam?
Prietenul întinse mâna spre mine: înțelesese lecția

(Fratel Remo di Gesù, Virtù in esempi)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial