miercuri, 16 august 2017

Să alergăm împreună

Un antropolog a propus un joc unor copii africani. Puse un coș plin cu fructe la tulpina
unui copac și le spuse acestora că cel care va ajunge primul la copac va câștiga tot coșul cu fructe. Când dădu semnalul că pot să înceapă alergarea, copii se prinseră de mână și începură să alerge împreună, după care, ajunși la coș se așezară și se bucurară împreună de premiu. Când antropologul îi întrebă pe aceștia de ce au voit să alerge împreună, din moment ce unul singur ar fi putut câștiga toate acele fructe, copii spuseră: Ubuntu, adică: cum ar putea fi fost fericit unul în vreme ce toți ceilalți ar fi fost triști?   

sâmbătă, 12 august 2017

Fără mine nu puteți face nimic


Puternicul rege Milinda îi spuse bătrânului preot: „Tu spui că omul care a făcut toate relele posibile timp de 100 de ani și, care, înainte să moară îi cere iertare lui Dumnezeu, acela va fi câștigat Paradisul. Dacă, însă, unul face numai un singur păcat și nu se căiește de acesta, acela va merge în Iad. Este drept să fie așa? O sută de delicte sunt mai ușoare decât unul? Bătrânul preot îi răspunse regelui: „Dacă iau o pietricică și o pun pe suprafața apei, se va scufunda sau va sta la suprafață?” „Se va scufunda”, răspunse regele. „Si dacă iau o sută de pietre mari, le pun într-o barcă și împing barca în mijlocul lacului, se vor scufunda acestea, sau vor pluti?” „Vor pluti”. „Înseamnă că o sută de pietre și o barcă sunt mai ușoare decât o pietricică?” Regele nu știa ce să răspundă. Bătrânul preot îi explică: „Tot așa se întâmplă, o, rege, și cu oamenii. Un om, chiar dacă a păcătuit mult, dar se încrede în Dumnezeu și-i pare rău de păcatele lui, nu va cădea în Iad. În schimb, omul care face răul chiar și numai o singură dată, dar nu apelează la milostivirea lui Dumnezeu, se va pierde”.